- Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, a avut o întrevedere cu președinta Maia Sandu.
- Maia Sandu a anunțat că în curând, Republica Moldova va beneficia de echipamente pentru a proteja cetățenii de dronele rusești care încalcă spațiul aerian al țării.
- „Proiectele noastre comune cu UE fac viața oamenilor mai bună și ne ajută să păstrăm pacea și siguranța”, a declarat Maia Sandu.
Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova un pachet suplimentar în valoare de 60 de milioane de euro destinat creșterii rezilienței sale în fața amenințărilor străine, inclusiv pentru consolidarea capabilităților de apărare antiaeriană. Anunțul a fost făcut la Chișinău de vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, după o întrevedere cu președinta Maia Sandu.
Advertisment
Șefa diplomației europene a mai spus că UE va acorda asistență Republicii Moldova în vederea combaterii unor posibile interferențe rusești în alegerile legislative din acest an. La rândul său, Maia Sandu a menționat că Uniunea Europeană ajută Republica Moldova să fie mai puternică și să facă față amenințărilor externe.
Președinta Maia Sandu a anunțat că în curând, cu sprijin european, Republica Moldova va beneficia de echipamente pentru a proteja cetățenii de dronele rusești care încalcă spațiul aerian al țării.
Recomandări
„Proiectele noastre comune cu UE fac viața oamenilor mai bună și ne ajută să păstrăm pacea și siguranța. Cu sprijinul UE suntem mai bine pregătiți să facem față amenințărilor care vin din afara țării. În curând R. Moldova va beneficia cu sprijin UE de echipamente care vor proteja cetățenii de dronele rusești care încalcă spațiul nostru aerian și chiar cad pe teritoriul țării, punând în pericol viețile cetățenilor, locuințele și infrastructura. Suntem o țară pașnică, nu ne dorim război, dar avem datoria să ne apărăm pacea, să ne apărăm cetățenii”, a declarat Maia Sandu.
Uniunea Europeană continuă să sprijine consolidarea securității Republicii Moldova și va oferi în acest sens 60 de milioane de euro în susținerea efortului de creștere a rezilienței în fața amenințărilor străine, a anunțat, la rândul său Kaja Kallas. Șefa diplomației europene s-a referit și la riscurile de interferență străină în alegerile parlamentare din acest an.
Citește și
- Serghei Lavrov susține că Rusia este „gata să ajungă la un acord” privind Ucraina: „Ne îndreptăm în direcția bună”
- Zelenski: „Vrem o înțelegere comună că Rusia este agresorul, nu Ucraina. Nu vrem pace prin forță”
- Meta își intensifică eforturile de a elimina conținutul de tip spam de pe Facebook. Ce conturi sunt „pedepsite”
Partenerii noștri