- Belgia reintroduce restricții dure după ce rata infectărilor a crescut.
- Belgienii trebuie să facă rezervare înainte de a merge la cumpărături.
- Numărul de cazuri noi a crescut cu peste 40%.
Uită de declarație! Ai nevoie de programare ca să mergi la cumpărături. Măsura se aplică în Belgia, după redeschiderea tuturor magazinelor.
„Pentru moment, magazinele rămân deschise, dar numai cu programare, astfel încât clientul să poată rezerva un interval specific de 30 de minute pentru achiziționarea de produse, pentru a ridica o comandă sau a face un retur. Clientul poate să se prezinte la magazin și, dacă nu are rezervare, poate să se înregistreze pe o listă și să lase datele de contact”, a declarat Jonathan, manager de magazin.
Guvernul belgian a introdus noi restricții, după ce rata infectărilor a crescut cu 40%. Școlile se închid de pe 30 de martie. Frizeriile și saloanele de înfrumusețare vor rămâne închise până cel mai devreme pe 25 aprilie.
„E adevărat că situația durează de prea mult timp și cred că începe să fie tot mai complicat pentru toată lumea. Suntem sub presiune pentru că ne-am dori să începem să trăim normal din nou, dar nu avem de ales, trebuie să așteptăm”, a mai spus Jonathan.