• Bucăți din racheta Long March 5B a Chinei au aterizat în această dimineață.
  • Racheta era alcătuită dintr-un nucleu și 4 motoare auxiliare și cântărea 23 de tone.
  • Long March 5B a fost lansată pe 29 aprilie și a scăpat de sub control.

Racheta lansată de chinezi, care a scăpat de sub control, s-a prăbușit astăzi pe Pământ. Potrivit BBC, aparatul de zbor, care s-a dezintegrat în momentul în care a intrat în atmosfera Pământului, a trecut peste Oceanul Atlantic, Peninsula Iberică, Marea Mediterană şi Peninsula Arabică, apoi resturile au ajuns în Oceanul Indian, în apropierea insulelor Maldive.

„Confirmarea a venit de la China care a anunțat pe Twitter-ul lor, Weibo, că evenimentul a avut loc la ora 5.24. Înainte să reintre în atmosferă, racheta avea o viteză de 29.000 de kilometri pe oră. Așa că singurul mod prin care puteam să știm că racheta a reintrat în atmosferă era ca aceasta să nu treacă pe lângă senzorii agențiilor spațiale. Conform estimărilor, evenimentul urma să aibă loc la ora 6 dimineața. Însă marja de eroare era de 2 ore, plus sau minus”, a tranmis Mircea Ivan, corespondent Aleph News.

Care erau riscurile ca resturi din rachetă să lovească pe cineva

„Deși vorbim despre o rachetă de dimensiuni mari, mare parte din aceasta s-a dezintegrat la reintrarea în atmosferă. Însă au mai existat bucăți care au ajuns pe Pământ, în Oceanul Indian. Așa cum spuneam, racheta avea o viteză foarte mare astfel că rămășițe puteau ajunge oriunde. Uite, dacă racheta reintra în atmosferă la ora 3.30, aceste rămășițe ar fi ajuns și în țara noastră. Din fericire, racheta nu a intrat în atmosfera deasupra vreunei țări. Problema este alta: China va mai avea lansări cu acest tip de rachetă până anul viitor. Și dacă nu vor modifica semnificativ modul în care operează, asemenea incidente se vor repeta și atunci șansele să existe persoane afectate cresc”, a adăugat corespondentul Aleph News.

Recomandări

BLINKEN, AVERTISMENT CĂTRE CHINA
O NUNTĂ CU PERIPEȚII
400 DE CADAVRE, GĂSITE ÎN GAZA
JOE BIDEN, DECLARAȚIE ȘOCANTĂ
MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE