- Deși structura exactă a acestor forțe de război este strict secretă, Pentagonul a decis să reducă semnificativ angajamentul american, spun sursele.
- Pentagonul transmite că a redus numărul brigăzilor de luptă americane din continentul european de la 4 la 3, astfel încât numărul militarilor americani dislocaţi în ţările NATO europene va reveni la nivelul din 2021.
- Pentagonul urmează să anunțe intenția de reducere a angajamentului la reuniunea de vineri a șefilor politicilor de apărare de la Bruxelles.
Administrația Trump intenționează să informeze în această săptămână aliații NATO că va reduce capacitățile militare pe care Statele Unite le-ar pune la dispoziția alianței pentru sprijinirea statelor europene în cazul unei crize majore, potrivit a trei surse Reuters.
În cadrul unui mecanism cunoscut drept NATO Force Model, statele membre ale alianței identifică un grup de forțe disponibile care pot fi activate în timpul unui conflict sau al unei alte crize majore, precum un atac militar asupra unui stat membru NATO.
Deși structura exactă a acestor forțe de război este strict secretă, Pentagonul a decis să reducă semnificativ angajamentul american, spun sursele.
Președintele american Donald Trump a spus constant de la preluarea celui de-al doilea mandat că se așteaptă ca statele europene să preia responsabilitatea principală pentru securitatea continentului în locul Statelor Unite.
Mai multe detalii sunt însă neclare, inclusiv viteza cu care Pentagonul intenționează să transfere responsabilitățile de criză către aliații europeni. Sursele spun însă că Pentagonul urmează să anunțe intenția de reducere a angajamentului la reuniunea de vineri a șefilor politicilor de apărare de la Bruxelles.
Șeful politicii Pentagonului, Elbridge Colby, a spus că Statele Unite vor continua să folosească armele nucleare pentru protejarea statelor NATO, chiar dacă aliații europeni vor prelua conducerea în ceea ce privește forțele convenționale.
Potrivit surselor, Statele Unite vor fi reprezentate probabil de Alex Velez-Green, unul dintre principalii colaboratori ai lui Colby. Ajustarea NATO Force Model devine o prioritate pentru echipa lui Colby înaintea următorului summit al liderilor NATO, care va avea loc în Turcia în luna iulie.
Alianța NATO traversează o perioadă de tensiuni fără precedent, în contextul în care unele state europene se tem că Washingtonul s-ar putea retrage complet din alianță, notează Reuters. O reducere majoră a forțelor pe care SUA le-ar pune la dispoziție în timpul unui război va amplifica aceste îngrijorări.
În ultimele săptămâni, administrația Trump anunță planuri pentru retragerea a aproximativ 5.000 de soldați americani din Europa, inclusiv anularea desfășurării unei brigăzi americane în Polonia, decizie criticată dur de parlamentarii americani.
Una dintre surse și o altă persoană familiarizată cu situația afirmă că membri ai Congresului american cunosc și sunt îngrijorați de planurile Pentagonului de reducere a angajamentelor din cadrul NATO Force Model.
Deşi, ieri, generalul Alexander Grynkewich spunea că nu se anunţă nicio altă reducere a prezentei militare americane în Europa, în viitorul apropiat, astăzi Pentagonul transmite că a redus numărul brigăzilor de luptă americane din continentul european de la 4 la 3, astfel încât numărul militarilor americani dislocaţi în ţările NATO europene va reveni la nivelul din 2021, scrie Monitorul Apărării și Securității.