• „Cu PNRR noi avem o problemă: noi aveam pregătit un ministru. Ministrul Boloș avea pregătit un PNRR. S-a schimbat ministrul și Guvernul, s-a întârziat. Este o discuție despre cine ar fi trebuit să facă PNRR. În Guvernele din Europa, PNRR a fost gestionat de ministerele de Finanțe. La Fondurile Europene, lucrurile n-au funcționat cum aș fi dorit. Este clar că au fost detalii care nu au fost cum a cerut Comisia Europeană.”
  • „Florin Cîțu este conștient că trebuie să performeze în guvernare. Eu spun foarte clar: alegerile nu au voie să afecteze guvernarea. Mă deranjează că s-a făcut mult caz pe remanierea lui Nazare.”
  • „Mie nu mi-e frică de responsabilități, dimpotrivă. Vom lua cea mai bună decizie pentru ministerul de Finanțe. Discuția nu este despre Robert Sighiartău. Marcel Boloș, Bogdan Huțucă, Lucian Heiuș sau domnul Vîlceanu sunt propuneri foarte bune pentru Finanțe.”
  • „Îmi cer scuze în fața românilor că avem membri care nu se gândesc nici la partid, nici la guvernare. Noi am avut de pierdut din cauza politizării. (…) Anul trecut, Guvernul Orban a numit 80 de secretari de stat fără informarea PNL.”
  • „Lucian Bode a făcut treabă bună la Transporturi. La ministerul Fondurilor Europene noi am avut cel mai bun ministru. Domnul Boloș a făcut performanță la Guvern. Noi am cedat aceste ministere în negocierile cu USR. Noi trebuie să compensăm lipsa acestor ministere (…). I-am spus atunci lui Orban că nu-l mai pot susține ca președinte. PNL n-a reușit să ia nici măcar unul din aceste ministere economice.”
  • „Vreau ca PNL să aibă candidat și să meargă singur în prezidențialele din 2024.”
  • „Eu am un venit din viața de deputat plus alte dividende. Sunt acționar la compania familiei care este din 1991, printre cele mai mari din Bistrița Năsăud. Nu mă consider un om înstărit, ci binecuvântat de Dumnezeu. Nu simt nevoia să mă gândesc la bani. Am venit în politică să las ceva în urma mea”
  • „Florin Cîțu va face ca acest Guvern să performeze. Dacă asta înseamnă revocări, nu este o problemă. Dacă asta înseamnă promovări, cu atât mai bine. Important pentru PNL este ca acest guvern să performeze. (…) Cred că Florin Cîțu va fi prim ministru în continuare.”

Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, a acordat un interviu pentru Aleph News, în emisiunea OFF/ On The Record. Robert Sighiartău vorbește despre atmosfera din PNL în plină campanie internă pentru alegerea președintelui partidului, despre comunicarea din Guvernul României și revocarea din funcție a ministrului liberal al Finanțelor, Alexandru Nazare, despre echipa lui Florin Cîțu, despre posibile ale remanieri, despre numele vehiculate pentru șefia Finanțelor, spune care au fost discuțiile cu Ludovic Orban despre politizarea PNL a instituțiilor publice ale României, despre certurile din partid, descrie reformele pe care le are în vedere PNL și se arată dezamăgit de gestionarea PNRR de către ministerul Fondurilor Europene, condus de Cristian Ghinea.

Iată principalele declarații făcute de Robert Sighiartău pentru Aleph News:

„Un prim ministru îți alege echipa cu care lucrează. Au fost discuții și lipsă de comunicare (…) Este foarte clar că în Guvern comunicarea trebuie îmbunătățită.”

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

„Eu am o relație foarte bună cu Alex Nazare. Alexandru Nazare este un profesionist. Implicarea lui a fost decisivă în aducerea Centrului de Cyber Security în România.”

„Dacă ești lider, poți schimba un jucător dacă nu funcționează bine echipa. Este atributul primului ministru să schimbe un jucător.”

„Florin Cîțu este conștient că trebuie să performeze în guvernare. Eu spun foarte clar: alegerile nu au voie să afecteze guvernarea. Mă deranjează că s-a făcut mult caz pe remanierea lui Nazare.”

„Mie nu mi-e frică de responsabilități, dimpotrivă. Vom lua cea mai bună decizie pentru ministerul de Finanțe. Discuția nu este despre Robert Sighiartău. Marcel Boloș, Bogdan Huțucă, Lucian Heiuș sau domnul Vîlceanu sunt propuneri foarte bune pentru Finanțe.”

„N-a mai fost Birou Executiv în PNL pentru că nu mai este cvorum. Echipa PNL este cam toată în jurul lui Florin Cîțu. La început, domnul Orban avea 36 de organizații, acum domnul Orban nu mai are atâtea organizații. Până pe 10 august ar mai putea apărea candidați în cursa pentru șefia PNL.”

„Îmi cer scuze în fața românilor că avem membri care nu se gândesc nici la partid, nici la guvernare. Noi am avut de pierdut din cauza politizării. Noi am pierdut alegerile parlamentare din cauza asta. Am avut discuții atunci în interiorul partidului. Acele greșeli nu mai trebuie repetate (…) Am discutat atunci cu Orban, a zis că e pandemie. A zis că vin alegerile parlamentare, să nu avem discuții ca să audă presa. (…) În România, politrucii s-au făcut birocrați și funcționari publici. (…) O să venim cu un proiect de lege pe această temă (…) Anul trecut, Guvernul Orban a numit 80 de secretari de stat fără informarea PNL.”

„Acum nimeni nu mai are acces la baza de date a PNL. Este înghețată. Pot vota în alegerile PNL doar membrii PNL care au fost înregistrați până pe 31 decembrie 2020. Să nu vină 1000 de membri în plus, să nu se vicieze alegerile.”

„Alegerile din PNL nu au voie să afecteze relațiile dintre noi. Să ne numim „trădători” – lucrurile acestea trebuie să înceteze. I-am spus domnului Orban că eu nu pot primi amenințări. În acest moment, avem o relație corectă cu domnul Orban. Nu este normal ca opțiunea fiecăruia să nu se respecte în PNL. Mai am timp de gândire cu privire la funcția pe care o doresc.”

„Lucian Bode a făcut treabă bună la Transporturi. La ministerul Fondurilor Europene noi am avut cel mai bun ministru. Domnul Boloș a făcut performanță la Guvern. Noi am cedat aceste ministere în negocierile cu USR. Noi trebuie să compensăm lipsa acestor ministere (…). I-am spus atunci lui Orban că nu-l mai pot susține ca președinte. PNL n-a reușit să ia nici măcar unul din aceste ministere economice.”

„Sunt mai multe grupuri de lucru care au venit cu legi. În primul rând, cumulul pensiei cu venitul de la stat. Urmează să se facă, este în Parlament. Avem această discuție în spațiul public despre pensiile speciale. Nu există pensiile speciale ale aleșilor locali.”

„Avem un Avocat al Poporului care n-a reușit să fie revocat. Avocatul Poporului a atacat la CCR 2 proiecte ale PNL pe pensiile speciale. Trebuie să găsim alte metode pentru pensiile speciale. Nu există decalajul ăsta niciunde în Europa. Această problemă cu pensiile trebuie rezolvată. (…) Noi am făcut în 2 ani ce n-a făcut PSD în 5 ani.”

„Nu am amânat creșterea alocațiilor pentru copii. (…) Eu am depus un proiect pentru hrană caldă pentru copii. Voi susține acest proiect pentru că este benefic pentru copii. (…) În 2050, vom ajunge la 15 milioane de locuitori. Pe mine mă preocupă această chestiune. În 2050, România trebuie să aibă resursă umană.”

„Cu PNRR noi avem o problemă: noi aveam pregătit un ministru. Ministrul Boloș avea pregătit un PNRR. S-a schimbat ministrul și Guvernul, s-a întârziat. Este o discuție despre cine ar fi trebuit să facă PNRR. În Guvernele din Europa, PNRR a fost gestionat de ministerele de Finanțe. La Fondurile Europene, lucrurile n-au funcționat cum aș fi dorit. Este clar că au fost detalii care nu au fost cum a cerut Comisia Europeană.”

„Discuția a tranșat-o președintele Iohannis în declarația sa publică. Premierul nu este atributul PNL. Premierul este atributul constituțional al președintelui Iohannis. (…) Premierul nu ține de voința PNL (…) PNL nu va vota căderea propriului Guvern. Președintele PNL cred că va fi premierul în funcție”.

„Este prea devreme să discutăm de prezidențialele din 2024. Președintele PNL nu trebuie să fie neapărat candidatul la Președinția României. PNL are oameni capabili să câștige prezidențialele din 2024. Noi trebuie să-l găsim pe cel care are capacitatea să câștige. Vreau ca PNL să aibă candidat și să meargă singur în prezidențialele din 2024.”

„Percepția că partidele sunt perfecte este falsă. Politicienii sunt supuși greșelii. PNL nu este un partid din oameni perfecți. PNL are 200.000 de membri, este un partid mare. Noi vrem modernizarea României. Statul este ineficient, nu se fac anumite reforme.”

„Eu am un venit din viața de deputat plus alte dividende. Sunt acționar la compania familiei care este din 1991, printre cele mai mari din Bistrița Năsăud. Nu mă consider un om înstărit, ci binecuvântat de Dumnezeu. Nu simt nevoia să mă gândesc la bani. Am venit în politică să las ceva în urma mea.”

„Florin Cîțu va face ca acest Guvern să performeze. Dacă asta înseamnă revocări, nu este o problemă. Dacă asta înseamnă promovări, cu atât mai bine. Important pentru PNL este ca acest guvern să performeze. (…) Cred că Florin Cîțu va fi prim ministru în continuare.”