- Donald Trump a trimis invitații către 60 de țări, pentru a face parte din Consiliu
- Președinții din Argentina și Paraguay au publicat invitațiile pe rețelele sociale
- Turcia, Egipt și UE au fost, de asemenea, invitate de Trump în Consiliu
- Israelul nu este de acord cu acest Consiliu și, mai ales, cu invitația Turciei
- Unele țări din UE nu au primit invitație, precum Estonia, Lituania și Letonia
- Administrația Prezidențială confirmă că România a primit invitația în Consiliul Păcii
- Trump cere 1 mld$ taxă pentru țările care vor să fie mai mult de trei ani în Consiliu
- Bugetul României pe 2025 a fost de aproximativ 160 de mld. de dolari
- Taxa pentru un loc permanent în Consiliu ar fi de 0,16% din bugetul României pe 2025
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a început să invite lideri mondiali şi alte personalităţi proeminente să facă parte din aşa-numitul „consiliu al păcii” pentru Fâșia Gaza, care marchează începutul celei de-a doua faze a armistițiului.
După ce, ieri, Casa Albă a anunțat cine va conduce acest consiliu, acum aflăm că în jur de 60 de țări au fost invitate să facă parte din echipa care va veghea la pacea palestinienilor din enclavă. Printre țările care au primit această invitație se numără și România, informația fiind confirmată în această dimineață de Administrația Prezidențială.
Cine va conduce acest consiliu și care vor fi responsabilitățile sale?
Andreea Soare, Monitorul Apărării și Securității: „Consiliul executiv este compus din 15 persoane care vor fi coordonate aparent de doctorul Ali Shaath. Este vorba despre un tehnocrat palestinian care a avut mai multe poziții de conducere în Cisiordania, dar a fost și membru în mai multe instituții și organizații palestiniene. Are, se pare, și un doctorat în infrastructură și dezvoltare urbană. Deci, probabil, acestea sunt motivele pentru care a fost ales coordonator al acestui consiliu. Mai sunt și alte voci care sunt cunoscute deja în acest consiliu. Vorbim, de exemplu, despre Tony Blair, despre care deja se vehicula că va fi parte a acestui guvern tehnocrat, cum îl mai numește Casa Albă.
Mai vorbim și despre Marco Rubio, Steve Witkoff și Jared Kushner, acest trio american diplomatic care este implicat în toate procesele de pace ale lui Donald Trump. Și se pare că acesta are încredere de plină în cei trei, în ceea ce privește politica externă. Probabil doar în ei are încredere.
A mai fost aleasă, de asemenea, și o persoană care va coordona Forța Multinațională din Fâşia Gaza, care ar urma să fie stabilită ulterior. Știm deja că acum vor face parte Turcia și Egipt din această forță. Ei vor fi conduși de Generalul maior Jefferson, care în prezent este comandant la Comandamentul pentru Operații Speciale Americane. Toți aceștia însă vor fi coordonati, să spunem, din afară, din exterior, de Președintele american Donald Trump, care va avea ultimul cuvânt de spus.
Acum fiecare dintre aceștii membri, cei 15 membri, va avea câte un portofoliu de rezolvat, care are diverse probleme. Infrastructură, relații internaționale ale enclavei, politica interna a enclavei sau chiar atragerea de investiții.
O primă problemă însă va fi dezarmarea Hamas, o primă problemă în această a doua fază a armistițiului, pentru că aceasta nu a fost rezolvată.
Am văzut că sunt voci din Statele Unite care amenință că, dacă Hamas nu va lăsa armele de bunăvoie, vor începe din nou atacurile asupra infrastructurii militare a acestei grupări”.
A fost invitată și România. Vom da curs acestei invitații?
Andreea Soare, Monitorul Apărării și Securității: „România a fost invitată alături de alte 59 de țări. Se pare că e vorba de un grup total de 60 de state. Nu a fost invitată să facă parte din Consiliul Executiv despre care vorbeam mai devreme, ci din Consiliul pentru Pace.
Într-adevăr, nu toate statele membre ale Uniunii Europene au fost alese. Estonia, Lituania și Letonia, de exemplu, nu au primit invitații.
Acum, se vorbește despre faptul că acest Consiliu pentru Pace va viza doar pacea din fâșia Gaza și ulterior ar putea fi extinsă la alte conflicte globale.
Am văzut unele voci în România că spun că ar fi vorba despre un Consiliu pentru Pace din Ucraina. Nu este așa, am văzut invitația pe care a primit-o Președintele argentinian Javier Milei, pe care a și publicat-o pe rețeaua X. Nu se vorbește nicăieri despre Ucraina, deci este vorba doar despre Fâșia Gaza și ulterior, dacă va funcționa, despre conflicte la nivel global.
Acum, interesant este însă că această invitație vine cu un free trial, dacă vrei. Mai precis, cele 60 de țări sunt invitate să facă parte din Consiliul pentru pace pentru 3 ani de zile. Dacă vor însă un loc permanent, ele vor trebui să plătească câte un miliard de dolari fiecare.
Acum, bineînțeles, s-a vorbit despre faptul că acest Consiliu ar fi o alternativă la Organizația Națiunilor Unite, pe care Donald Trump a tot criticat-o în ultima perioadă că nu își mai face treaba cum trebuie.
Dacă ne gândim însă că se cer anumiti bani pentru a primi un loc permanent, ne dăm seama că, de fapt, nu este neapărat o organizație pentru pace, ci funcționează ca un club de elită diplomatic, dacă vrei, unde membrii sunt aleși pe sprânceană de Președintele american Donald Trump.
Nu este o sumă colosală, pentru că un miliard de dolari reprezintă doar 0,16% din bugetul României, de exemplu, pe anul trecut.
Problema este însă alta, pentru că se ridică aici semnele de întrebare legate de moralitate și, dacă vrei, și de alegerea unei tabere. Ești fie pro-Trump, fie contra-Trump. Iar aici România va trebui să aleagă, dacă face parte dintr-una dintre aceste tabere. N-ar fi însă pentru prima dată când România ar plăti cumva să aibă un loc în fața Administrației de la Casa Albă. S-a întâmplat și în trecut pentru diverse invitații la întâlniri de rang înalt”.
Ce ne indică mesajul lui Nicușor Dan despre viitoarea poziție a României față de acest Consiliu și față de Groenlanda?
Andreea Soare, Monitorul Apărării și Securității: „Ne indică faptul că poziția României nu este foarte clară. Pentru că dacă citim acest mesaj publicat de Președintele Nicușor Dan, nu reiese dacă noi suntem alături de Danemarca, de Groenlanda sau suntem alături de Statele Unite ale Americii. Am văzut de exemplu mesajul publicat de cancelarul Friedrich Merz, care spune foarte clar că Germania este alături de Groenlanda și de Danemarca.
Președintele Nicușor Dan nu ne spune foarte clar unde ne poziționăm. Dar în acest moment, unde avem atât de multe probleme de politică externă – Venezuela, Groenlanda și Fâșia Gaza – România nu mai poate să stea fără să se poziționeze foarte ferm. Nu știm dacă o va face Nicușor Dan, care am văzut că nu e tocmai punctul lui fort de politica externă. Dar poate am putea avea o reacție din partea Consiliului său pe Securitate Națională, care până acum nu a ieșit cu absolut nicio poziție în spațiu public de când a preluat acest mandat. Este clar că România acum trebuie să se poziționeze. Și ar putea să se poziționeze și față de acest Consiliu pentru Pace.
Noi avem și o comunitate foarte mare de palestinieni în România. Adică sunt unele interese pe care ar trebui să fie apărate de Nicușor Dan. Dar vom vedea dacă o va face sau va clasifica informația”.