România a înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi din ultimele trei luni. Adrian Marinescu: „Cred că următoarele 2-3 luni vor fi grele”

Ziua și recordurile negative în valul trei al pandemiei. Sunt 6.186 de infectări confirmate în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr din ultimele trei luni. Au fost făcute aproape 40 de mii de teste. 98 de oameni au murit din cauza COVID-19. Iar numărul cazurilor de la ATI e cel mai mare din 20 decembrie anul trecut și până acum, 1.266. Iar ce e mai rău abia a început, avertizează specialiștii.

Acum suntem la 6.000 de infectări pe zi, raportate. Noi când am avut 12.000 de infectări pe zi, am avut 1200 de oameni internați la secțiile ATI din toată țara. Este clar că vom ajunge în cel mai scurt timp la peste 10-12.000 de infectări pe zi.”, a explicat Emilian Imbri, fost manager Victor Babeș.

Valul trei ne-a prins și cu spitale COVID care au costat 13 milioane de euro și în care plouă, cum e cazul unității modulare de la Lețcani, județul Iași.

Din păcate sunt o serie de deficienţe la nivel de izolare, astfel încât, în anumite sectoare, picura în spital.” , a declarat Costel Alexe, președinte CJ Iași.

Plouă doar la o intrare, pe un hol. Picură, nu plouă. Problema se va remedia chiar astăzi. Legat de temperatură, nu există niciun salon în spital în care temperatura să fie sub 20 de grade.”, a explicat Alina Popa, director Euonest.

Exit mobile version