- Generația secolului XIX și început de secol XX a avut ca misiune unitea tuturor românilor între aceleași granițe.
- Au urmat vremuri tulburi după Al Doilea Război, când o întreagă generație a fost sacrificata pentru o utopie: comunismul.
- Deși n-am fi crezut, viitorul nostru se joacă din nou, cu un război la granițe.
Ce-ți doresc eu tie, mândră Românie? Generațiile precedente au avut, fiecare, câte o misiune istorică. Care este misiunea noastră? S-a încheiat și trăim acum din dividendele păcii? Care este proiectul nostru de țară, azi?
E o moștenire care ne obligă. Generația secolului XIX și început de secol XX a avut ca misiune unitea tuturor românilor între aceleași granițe. Și a dus-o la capăt cu sacrificii. Între cele două războaie, liderul generației sale, Mircea Eliade, spunea că face parte din prima generație fară misiune istorică și că ceea ce le revine, lui și contemporanilor săi, este realizarea prin cultura.
Au urmat vremuri tulburi după Al Doilea Război, când o întreagă generație a fost sacrificata pentru o utopie: comunismul. Iar după Revoluție, desigur, misiunea istorică a fost aderarea la UE și NATO. Odată împlinit acest vis care nu poate fi pus doar în beneficiul liderilor ci al nostru, al tuturor, putem crede într-adevăr că putem sa ne culcam pe lauri și sa trăim din dividendele realizărilor înaintașilor noștri?
Realitatea ne arată că nu!
Care este, acum , misiunea noastră istorică și proiectul de țară?
Deși n-am fi crezut, viitorul nostru se joacă din nou, cu un război la granițe și cu o nouă Yalta în perspectivă. Iar misiunea noastră este din nou să consolidăm rădăcinile în această oază de prosperitate și securitate în care am reușit să ne găsim un loc și în care speram să vedem curând și Republica Moldova.
Trebuie doar să fim la înălțimea înaintașilor noștri care ne-au lăsat, cu sacrificii de sânge, o țară și un viitor.