• România va sprijini Republica Moldova cu 250.000 de euro
  • România îşi propune astfel să impulsioneze conectarea Republicii Moldova la valorile europene şi principiile democratice
  • Contribuţia este alocată din bugetul cu destinaţia cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară

România acordă 250.000 euro Republicii Moldova în scopul implementării de proiecte care vin în sprijinul societăţii civile şi al presei independente. Fondurile trebuie să susţină parcursul european al Republicii Moldova, susţine Ministerul Afacerilor Externe din România.

Ministerul Afacerilor Externe va acorda, prin decizia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, o contribuţie voluntară în valoare de 250.000 euro în scopul implementării de proiecte în sprijinul societăţii civile şi al presei independente din Republica Moldova.

Contribuţia este alocată din bugetul cu destinaţia cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară pentru anul 2020 şi va fi acordată prin organizaţia European Endowment for Democracy (EED), înfiinţată în 2013 de Uniunea Europeană şi statele membre, ca entitate independentă cu expertiză în promovarea proiectelor destinate consolidării democraţiei şi drepturilor omului în Vecinătatea UE.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY A DEVENIT VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

Fondurile vor contribui la consolidarea parcursului european al Republicii Moldova.

„Decizia survine în continuarea activităţii consecvente a României în direcţia susţinerii parcursului european al Republicii Moldova, singura opţiune în măsură să asigure stabilitatea şi prosperitatea cetăţenilor săi. România îşi propune astfel să impulsioneze conectarea Republicii Moldova la valorile europene şi principiile democratice, prin susţinerea concretă acordată societăţii civile şi mass-mediei în calitate de promotori principali ai acestor valori… România va continua să acţioneze în sprijinul direct al cetăţenilor din Republica Moldova, în baza relaţiei speciale fundamentată pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie, precum şi pe Parteneriatul strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, scrie în comunicatul MAE.