- România a testat de două ori, la nivel național, Planul de Răspuns la Urgențe Radiologice și Nucleare, actualizat în 2022.
- Petre Min spune că programele de informare în masă a populației nu sunt încă implementate, deși instituțiile au organizat activități de informare.
- Activarea sistemului național în cazul unui incident nuclear extern poate dura de la câteva minute până la o oră, în funcție de informațiile primite.
Planul naţional de răspuns la urgenţe nucleare a fost testat, însă programele de informare în masă nu sunt încă implementate. Petre Min, în emisiunea „Cine te apără”, conturează o diferenţă importantă: pregătirea instituţiilor şi pregătirea populaţiei nu sunt acelaşi lucru.
„Încă nu avem în implementare programe de informare în masă”, spune Petre Min, şeful Centrului de Răspuns la Urgenţe Nucleare, întrebat despre informarea şi pregătirea elevilor şi studenţilor. El precizează că instituţia sa lucrează la un program şi caută colaborări cu mediul educaţional şi cu organizaţii neguvernamentale. Au existat activităţi de informare, inclusiv cu presa, dar acestea nu sunt prezentate drept un program care ajunge deja la întreaga populaţie.
Distincţia contează într-o urgenţă în care un mesaj trebuie înţeles şi urmat rapid. O instituţie poate detecta un pericol, specialiştii îl pot analiza, iar autorităţile pot transmite recomandări. Eficienţa întregului mecanism depinde, totuşi, şi de ceea ce face omul care primeşte alerta.
Două teste naţionale nu pot anticipa orice criză
Petre Min explică faptul că România are un Plan Naţional de Răspuns la Potenţiale Situaţii de Urgenţă Radiologică şi Nucleară, actualizat în 2022 pentru a include şi situaţii din afara graniţelor. „Din 2022 şi până astăzi am testat la nivel naţional pe toate funcţiile integrate acest plan de două ori”, afirmă el în interviu.
Unul dintre exerciţiile descrise a avut şi o dimensiune internaţională, fiind organizat de România sub egida Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică. Pe lângă mecanismele naţionale, au fost testate coordonarea cu statele vecine şi cooperarea cu organizaţii internaţionale. Pentru Min, un plan presupune acţiuni, infrastructura care permite aplicarea lor şi timpul în care acestea trebuie să producă efecte.
Întrebat dacă lanţul de intervenţie funcţionează, expertul îşi limitează răspunsul la ceea ce a fost verificat: „Cel puţin în exerciţii a funcţionat”. El adaugă că nu pot fi anticipate toate elementele unei crize. Este o rezervă importantă într-o discuţie despre pregătire: rezultatele unui exerciţiu arată ce a mers în scenariul testat, fără să garanteze că o situaţie reală va urma acelaşi parcurs.
O oră pentru activare nu înseamnă o oră până la rezolvarea crizei
În cazul unui incident din afara ţării, reacţia începe cu notificarea şi cu procesarea şi validarea informaţiilor, explică Min. Activarea sistemului naţional şi a autorităţilor poate dura „de la minute până la, să spunem, o oră”, în funcţie de fluxul de informaţii din exterior. Intervalul descrie activarea, nu finalizarea tuturor măsurilor şi nici un termen garantat pentru orice scenariu.
După notificare, urmează evaluarea posibilelor consecinţe şi deciziile de protecţie. Informaţia trebuie să circule între instituţii, iar măsurile trebuie aplicate suficient de repede pentru a avea efect. „Timpul este esenţial”, subliniază invitatul. Exerciţiile urmăresc tocmai funcţionarea coordonării, identificarea vulnerabilităţilor şi găsirea unor soluţii pentru acestea.
Min spune că resursele nu se limitează la o singură autoritate. Industria şi institutele de cercetare pot contribui cu posibilităţi de monitorizare, analize sau decontaminare. Pentru situaţii cu urmări mai ample, România poate solicita asistenţă internaţională, mecanism despre care afirmă că a fost, de asemenea, testat. Această posibilitate completează răspunsul naţional; nu dovedeşte că resursele interne ar fi suficiente în orice împrejurare.
