- Forțele aeriene ale Bulgariei, României și Spaniei au semnat un acord tehnic trilateral care permite desfășurarea de operațiuni transfrontaliere de poliție aeriană în cadrul NATO.
- Potrivit instituției, acordul are la bază înțelegerea bilaterală semnată în 2021 între România și Bulgaria.
- Ministerul bulgar al Apărării transmite că misiunile comune de supraveghere aeriană desfășurate împreună cu alte state membre NATO fac parte din mecanismele Alianței destinate protejării spațiului aerian al statelor de pe flancul estic, aflate în proximitatea Ucrainei.
Forțele aeriene ale Bulgariei, României și Spaniei au semnat un acord tehnic trilateral care permite desfășurarea de operațiuni transfrontaliere de poliție aeriană în cadrul NATO, a anunțat joi Ministerul bulgar al Apărării, într-un comunicat.
Potrivit instituției, acordul are la bază înțelegerea bilaterală semnată în 2021 între România și Bulgaria, care permite participarea avioanelor de vânătoare aparținând unui al treilea stat membru NATO, în acest caz Spania, la misiuni de poliție aeriană.
În cadrul Sistemului Integrat de Apărare Aeriană și Antirachetă al NATO (NATINAMDS), avioanele spaniole vor continua să execute misiuni de patrulare în spațiul aerian al României, unde sunt deja dislocate, iar, dacă situația o va impune, vor putea desfășura misiuni și în spațiul aerian al Bulgariei, a precizat Ministerul Apărării de la Sofia.
Ministerul bulgar al Apărării transmite că misiunile comune de supraveghere aeriană desfășurate împreună cu alte state membre NATO fac parte din mecanismele Alianței destinate protejării spațiului aerian al statelor de pe flancul estic, aflate în proximitatea Ucrainei.
Totodată, instituția arată că această cooperare consolidează coordonarea dintre aliați în domeniul apărării aeriene și antirachetă și întărește capacitatea de apărare colectivă a NATO.
Acordul este semnat la scurt timp după ce Forțele Aeriene și Spațiale Spaniole au preluat o nouă rotație în cadrul misiunii NATO Enhanced Air Policing South din România. La 31 iulie, în Baza 86 Aeriană „Locotenent Gheorghe Mociorniță” de la Borcea, a avut loc ceremonia de transfer al autorității, în urma căreia detașamentul spaniol a preluat responsabilitatea de la detașamentele Forțelor Aeriene ale Italiei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Pentru actuala misiune, Spania participă cu șapte aeronave F-18M Hornet, o aeronavă A400M pentru realimentare, trei elicoptere NH-90 și aproximativ 180 de militari.