- Comisia Europeană a anunţat joi că a declanşat o procedură de infringement împotriva Luxemburgului şi a României pentru transpunerea incorectă a legislaţiei UE.
- Instituția ne dă răgaz două luni pentru a pune în acord legislația națională cu cea europeană.
- Sorina Matei, editor Aleph News a vorbit despre acest subiect.
Comisia Europeană declanșează procedura de infrigement pentru România în privința mandatului european de arestare.
Comisia Europeană a anunţat joi că a declanşat o procedură de infringement împotriva Luxemburgului şi a României pentru transpunerea incorectă a legislaţiei UE privind mandatul european de arestare, se arată într-un comunicat al executivului comunitar.
„Unele prevederi ale deciziei cadru privind mandatul european de arestare nu au fost transpuse corect, privind de exemplu limitele de timp pentru luarea unei decizii privind executarea unui mandat de arestare european sau predarea unei persoane solicitate”, se menţionează în comunicatul CE.
Deşi termenul de transpunere a expirat la 17 iulie 2021, cele două ţări nu au comunicat încă toate măsurile naţionale, în pofida scrisorilor de punere în întârziere trimise la 30 septembrie 2021.
Instituția ne mai dă răgaz două luni pentru a pune în acord legislația națională cu cea europeană. Mandatul european de arestare este o procedură judiciară simplificată transfrontalieră pentru predarea unei persoane a cărei extrădare este solicitată pentru punerea sub acuzare sau executarea unei sentinţe.
CE a trimis scrisori de punere în întârziere unui număr de 24 de state membre pentru netranspunerea completă sau parţială a unora dintre prevederile deciziei cadru, mai informează Comisia în comunicatul citat.
Operaţional de la 1 ianuarie 2004, mandatul european de arestare a fost introdus pentru a înlocui lungile proceduri de extrădare care existau anterior între statele membre. CE a trimis scrisori de punere în întârziere unui număr de 24 de state membre pentru netranspunerea completă sau parţială a unora dintre prevederile deciziei cadru, mai spune Comisia Europeană.
Despre acest subiect au discutat Raluca Maniță și Sorina Matei, editor Aleph News.