Pentru cele peste 6.800 de pacienți infectați, costul spitalizării depășește 77 de milioane de lei
• Recomandarea internaţională e tratament la domiciliu pentru 80% din bolnavi
• Tratarea acasă a 80% din cazuri ar înseamna o economie de peste 61 de milioane de lei, spune ministrul Sănătății

Dacă te numeri printre cei testaţi pozitiv cu noul coronavirus, trebuie să fii spitalizat. În timp ce scopul tău şi al medicilor este să te vindeci, statul are şi alte griji. Să calculeaze, de exemplu, costul spitalizării. Pentru cei peste 6.800 de pacienţi testaţi pozitiv până acum, se estimează o cheltuială de peste 77 de milioane de lei.
Uite ce spune ministrul Sănătății, Nelu Tătaru: „Noi, în acest moment, avem toate cazurile uşoare, asimptomatice internate. Dacă 80% din cazuri ar fi tratate la domiciliu, statul ar economisi peste 61,5 milioane de lei. În măsura în care avem un număr de cazuri asimptomatice sau uşoare, avem spitalele de suport, cu o anumită capacitate, 40-50% ocupate, atunci vom decide ca aceste cazuri uşoare să treacă mai întâi într-o zonă tampon.”
Femeile gravide reprezintă o categorie aparte de pacienţi fără simptome, pentru care e recomandată internarea. La Timişoara, la maternitatea Bega, singurul suport Covid din judeţ, sunt deja 12 mămici internate.
„Varianta ideală, atâta timp cât unităţile sanitare dispun de capacitate, de paturi, de resursa umană, partea financiară nici nu merită să o luăm în considerare, pentru că niciodată nu vom putea echivala viaţa unui om cu indiferent ce costuri”, explică Marius Craina, directorul Maternităţii Bega din Timişoara.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
APPLE ADUCE UN NOU MAGAZIN DE APLICAȚII