• Premierul Cîțu spune că am putea primi 29 de miliarde de euro de la Comisia Europeană
  • Granturile europene vor veni cu o condiție importantă: să facem reforme în cele mai sensibile zone ale statului
  • Florin Cîțu a prezentat care sunt obiectivele pe care Comisia le vrea incluse în plan

Florin Cîțu dă ca sigură suma de 29 de miliarde de euro pe care am putea să o luăm de la Comisia Europeană. Primii bani ar urma să-i încasăm în august. Adică peste vreo două luni. Până atunci mai avem două săptămâni să realizăm proiectele așa cum le vrea Comisia. În plus, granturile europene vor veni cu o condiție importantă: să facem reforme în cele mai sensibile zone ale statului.

„Reforma pensiilor este o reformă fiscală despre care am tot vorbit care să asigure creșterea veniturilor bugetare, obiectivul meu clar de a nu introduce și de a nu crește taxe. Reforma salarizării, reforma administrației publice, dezvoltarea sau implementarea Băncii Națonale de Dezvoltare și bineînțeles reforme în ceea ce privește reducerea emisiilor de carbon, trecerea la energie verde și așa mai departe”, a declarat premierul Florin Cîțu.

Deocamdată, Comisia pare să fie mulțumită de ce a prezentat România. Ursula von der Leyen a postat pe Twitter, imediat după întâlnirea cu premierul român, că a fost o discuție constructivă, asta după ce ni s-a refuzat al treilea draft PNRR. Pentru moment, Cîțu nu vorbește despre împrumuturi. Franța, Spania și Italia au anunțat deja cum împart finanțările europene. Cât iau prin PNRR și cât cer împrumut pentru a-și dezvolta economia.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

„Lucrăm cot la cot cu România pentru finalizarea unui Plan de Reconstrucție și Reziliență solid, cât de rapid cu putință. Avem un progres important pe reforme”, a scris Ursula von der Leyen.