
Premierul Ludovic Orban a explicat, marți, pentru MEDIAFAX, că România nu are reprezentanți la Forumul Economic de la Davos, fiindcă invitațiile au fost trimise înainte de preluarea guvernării de către PNL. El a zis că „am aflat târziu și nu am putut parcurge procedurile”.
„Invitațiile au fost, practic, înainte de preluarea guvernării de către noi. Noi când am venit, am aflat pe ultima sută de Forumul de la Davos”, a afirmat premierul Ludovic Orban, marți, pentru MEDIAFAX, întrebat de ce România nu participă la Forumul Davos.
Ludovic Orban a explicat că „practic, acolo e cu rezervări din timp. Am aflat târziu și nu am putut parcurge proceduri de confirmare”.
TOP ARTICOLE
- Adrian Sârbu: Ce contribuție a adus poporul bugetar de 1,2 milioane de bugetari la creșterea României pentru ca bugetul să crească de la 18 milioane în 2004 la 124 miliarde în 2023?
- Românii au Talent și în America. Un român și câinele său au câștigat marele premiu de 1 milion de dolari după ce au scos-o pe Sofia Vergara la o cină romantică
- Autostrada A0 ar putea fi inaugurată la finalul lui 2023. Firma care face lucrările a întârziat finalizarea cu 9 luni
Forumul Economic de la Davos a început marți, discuțiile fiind axate cu precădere pe schimbările climatice. La întâlnirea anuală urmând să participe 2.821 de participanți, din care 410 persoane publice; cel mai tânăr are 13 ani, iar cel mai în vârstă 89 de ani.
Numai membrii pot participa la World Economic Forum (21 – 24 ianuarie), iar pentru acesta fiecare trebuie să plătească 580.000 de dolari. Cazarea pentru o noapte costă circa 5.000 de dolari. Președintele american Donald Trump, adolescenta Greta Thunberg, activistă de mediu, șeful Uber Dara Khosrowshahi, noul director al FMI Kristalina Georgieva, cancelarul german Angela Merker sau președintele Băncii Centrale Europene Christine Lagarde se numără printre oaspeți.
Partenerii noștri