- România a primit a doua cea mai mare cantitate de Remdesivir, după Spania.
- României îi sunt alocate 25.157 de flacoane de Veklury (Remdesivir).
- Ultimele două tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică la 14 zile.
România va beneficia de peste 25.000 de flacoane de Veklury, cunoscutul Remdesivir, care va ajunge în țara noastră în trei tranșe. Primele, care sunt pentru 1.200 de pacienți, vin săptămâna aceasta, în 7 august. România a primit a doua cea mai mare cantitate după Spania.
României îi sunt alocate 25.157 de flacoane de Veklury (Remdesivir), în trei tranșe, pentru tratarea pacienților cu COVID -19 eligibili, în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare.
Ministerul Sănătății anunță că, în data de 7 august 2020, țării noastre îi vor fi repartizate 6.026 flacoane Remdesivir.
Cantitatea ajunge pentru asigurarea tratamentului unui număr de peste 1.200 pacienți eligibili, deoarece sunt necesare cinci flacoane/pacient.
„Repartiția realizată de reprezentanții Comisiei Europene ține cont de numărul cazurilor la 14 zile și, în acest context, România a primit a doua cea mai mare cantitate după Spania. Conform calendarului transmis de către Bruxelles, în data de 11 septembrie 2020 vor fi primite alte 10.336 flacoane pentru aproximativ 2.067 pacienți eligibili, iar în data de 9 octombrie 2020, un număr de 8.795 flacoane cu care vor ajunge pentru asigurarea tratamentului a încă aproximativ 1.759 pacienți eligibili”, arată MS.
Ultimele două tranșe vor fi evaluate în funcție de evoluția epidemiologică la 14 zile.
Livrarea cantităților se va face în depozitele Companiei Unifarm SA de unde vor fi distribuite către unitățile sanitare desemnate în cadrul Ordinului ministrului Sănătății nr. 555/2020, în funcție de numărul de cazuri medii si severe eligibile.
În data de 28 iulie, Veklury a fost primul medicament autorizat la nivelul UE pentru tratamentul COVID-19. Începând cu prima parte a lunii august vor fi puse la dispoziția statelor membre și a Regatului Unit, loturi de Veklury, cu coordonarea și cu sprijinul Comisiei Europene, pentru a răspunde nevoilor imediate.
Comisia Europeană va finanța contractul, în valoare totală de 63 de milioane euro. Astfel, va fi asigurat tratamentul a aproximativ 30.000 de pacienți din spațiul european care prezintă simptome severe de COVID-19.
- Economia mondială va depăși 150 de trilioane de dolari în 2030, cu SUA, China și Germania în top 3. Prognoza pentru România
- Alexandru Nazare s-a întâlnit cu delegația Congresului SUA la sediul Ministerului Finanțelor, pentru a atrage capital american în România: „Avem potențial de creștere”
- Ziua Limbii Române, sărbătorită pentru prima dată oficial în Ucraina. Victor Micula: „Asistăm la un moment istoric”
- Trump va lipsi pe 11 septembrie de la ceremonia de comerare a victimelor din New York, la 25 de ani de la atentatele teroriste. Unde va fi Președintele american
- Podul Calicilor din București va fi reconstruit. Primăria Capitalei scoate la licitație lucrările de amenajare, în valoare de peste 63 de milioane de lei. Cum va arăta zona