- Programul SAFE pentru Armata României de 17 miliarde de euro este în pericol.
- Ministrul Finanțelor a anunțat că acordul SAFE a fost trimis la Comisia Europeană.
- România trebuie să semneze 30 de contracte de achiziție armament până pe 31 mai.
- România cheltuie doar 2% din SAFE pe drone, cei mai mulți merg pe blindate.
- PSD acuză Guvernul de trafic de influență în selectarea firmelor pentru SAFE.
Cât de mare este riscul ca o parte din banii din SAFE să fie pierduți?
Conform regulamentului programului SAFE, contractele individuale trebuie semnate până la 31 mai 2026. În practică, majoritatea achizițiilor României intră în această categorie. Singura excepție notabilă din partea Ministerului Apărării Naționale este contractul pentru sistemele Mistral, derulat ca achiziție comună cu Franța. Restul contractelor sunt individuale și trebuie finalizate în termenul-limită.
Mai sunt doar 11 zile până la acest deadline, dintre care aproximativ șapte sunt zile lucrătoare. În acest interval extrem de scurt, toate instituțiile implicate trebuie să finalizeze procedurile și să semneze contractele aferente. Pe traseul oficial, Ministerul Finanțelor a anunțat, după unele tensiuni cu Ministerul Apărării, că a fost semnat protocolul cu Comisia Europeană și transmis la Bruxelles prin curier diplomatic. În acest moment se așteaptă documentul semnat de partea europeană, care ar urma să ajungă la București în perioada imediat următoare.
După finalizarea acestui pas, mai multe ministere vor trebui să acționeze rapid: Ministerul Apărării Naționale gestionează contracte de peste un miliard de euro, Ministerul Transporturilor are în responsabilitate peste 4 miliarde de euro, Ministerul Afacerilor Interne peste 2 miliarde, iar Serviciul Român de Informații aproximativ 300 de milioane de euro. Toate aceste sume trebuie contractate într-un timp foarte scurt, ceea ce pune presiune semnificativă pe aparatul administrativ.
Există însă și o problemă procedurală importantă. Ministrul Finanțelor a ridicat semne de întrebare privind mecanismul de semnare a contractelor, în condițiile în care acestea erau anterior aprobate prin hotărâri de guvern. În prezent, guvernul este interimar, ceea ce complică și mai mult procesul decizional.
Pe lângă această filieră oficială, există și o dimensiune politică și juridică. AUR, iar ulterior și Partidul Social-Democrat, au sesizat Curtea Constituțională în legătură cu ordonanța de urgență care reglementează procedurile din programul SAFE. În acest context, există posibilitatea ca anumite decizii să fie întârziate până la o pronunțare a CCR.
Totodată, PSD a susținut public că aceeași firmă de avocatură ar fi oferit consultanță atât Guvernului României, cât și unor grupuri de companii implicate în procedurile de achiziție, ceea ce ridică întrebări privind posibile conflicte de interese.
Programul SAFE a fost, încă din faza de selecție, subiectul unor controverse. În presă au apărut informații privind anticiparea unor câștigători în anumite proceduri, inclusiv pentru contracte de blindate și pentru armamentul individual transferat de la Ministerul Apărării la Ministerul Afacerilor Interne — o decizie care a generat critici publice și politice, inclusiv în legătură cu rolul ministrului Cătălin Predoiu.
În ansamblu, programul SAFE reprezintă o finanțare semnificativă — împrumuturi europene la o dobândă de aproximativ 3%, cu rambursare începută abia după 2035 și pe o perioadă de până la 45 de ani. Cu toate acestea, în lipsa finalizării rapide a procedurilor și a semnării contractelor, o parte sau chiar întregul pachet de finanțare riscă să fie compromis.
În tabelele prezentate de Guvern, sunt alocați pentru drone mai puțin de 2% din SAFE. De ce Armata Română nu pune accentul pe acest tip nou de ducere a războiului?
În cadrul programului SAFE, Ministerul Afacerilor Interne are două programe dedicate dronelor și sistemelor anti-dronă, în valoare totală de aproximativ 220 de milioane de euro. În paralel, Ministerul Apărării Naționale are, la rândul său, două programe similare, în valoare de circa 180 de milioane de euro.
Diferența ridică întrebări legate de distribuția priorităților între instituții, în condițiile în care MAI operează în principal pe componenta de ordine publică și securitate internă, în timp ce MApN este responsabil de apărarea națională și operațiuni militare externe.
În ceea ce privește Ministerul Apărării, portofoliul de achiziții din acest pachet este mult mai extins. Acesta include, printre altele, 232 de vehicule de luptă ale infanteriei, 130 de transportoare amfibii blindate, 1.118 camioane militare, precum și peste 1.000 de vehicule blindate 4×4. De asemenea, sunt prevăzute și patru nave care ar urma să fie construite la Mangalia, într-un șantier naval aflat în dificultate financiară și operațională, unde au fost deja disponibilizări semnificative de personal.
În același timp, componenta de drone a Armatei Române este relativ limitată, în raport cu transformările recente ale războiului modern, fiind estimată la aproximativ 180 de milioane de euro în acest pachet.
Această structură de achiziții ridică o discuție mai amplă privind adaptarea doctrinară a Armatei Române la noile realități ale câmpului de luptă. În conflictele recente, precum cel din Ucraina, utilizarea dronelor, a sistemelor de supraveghere și a loviturilor la distanță lungă a devenit centrală, iar rolul infanteriei clasice a fost semnificativ modificat de creșterea distanței dintre liniile frontului.
În acest context, mai multe state NATO au început deja procese de adaptare. Unele armate au creat structuri dedicate războiului cu drone, au dezvoltat comandamente specializate sau au integrat experți din teatrele de operațiuni recente pentru testarea și ajustarea doctrinelor militare.
România se află însă încă într-o fază de tranziție doctrinară. Lipsa unor structuri extinse dedicate dronelor și a unei integrări sistemice a acestora în arhitectura forțelor armate limitează, cel puțin temporar, capacitatea de a valorifica pe deplin aceste tehnologii.
În paralel, capabilitățile de lovire la distanță lungă și de artilerie modernă sunt încă în curs de dezvoltare, existând doar sisteme limitate deja operaționalizate.
În ansamblu, discuția nu ține doar de achiziții individuale, ci de modul în care este regândită doctrina militară în cadrul NATO și la nivel național. Transformarea războiului modern impune nu doar echipamente noi, ci și restructurarea modului în care sunt organizate forțele armate și instruite unitățile de luptă.
