Sari la continut
Government

România se confruntă cu un val de incendii de vegetație și fond forestier. Peste 1.000 de hectare au ars

România se confruntă cu un val de incendii de vegetație și fond forestier. Peste 1.000 de hectare au ars
  • Au fost înregistrate 16 focare de amploare în România.
  • Potrivit IGSU, în Mehedinți, focul a amenințat mai multe gospodării.
  • Pompierii au făcut apel la populație să nu dea foc vegetației uscate.

România se confruntă cu un val de incendii de vegetație și fond forestier, care au afectat în ultimele 24 de ore peste 1.000 de hectare. În total, au fost înregistrate 16 focare de amploare la nivel național.

La misiuni au participat forțe și mijloace din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, serviciilor voluntare, precum și sprijin aerian din partea Inspectoratului General de Aviație, care a alocat două resurse aeriene și a realizat 29 de aruncări de apă în zonele afectate din județul Tulcea.

Pentru protecția cetățenilor, în zona Burila Mică a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert.

Intervenția a fost extrem de dificilă, flăcările răspândindu-se rapid sub efectul vântului. Au fost trimise în ajutor echipaje suplimentare din județele Dolj și Gorj, iar efectivele ISU Mehedinți au fost suplimentate cu personal aflat în ture libere.

Printre cele mai afectate zone se numără:

– Vânjuleț (Mehedinți) – 200 ha;

– Voicești (Vâlcea) – 200 ha;

– Burila Mică (Mehedinți) – 100 ha.

Etichete: caniculă, incendii, valuri, vegetație