- Este pentru prima dată când România nu mai sărbătoreşte Ziua Victoriei odată cu Rusia, doar că de fapt nu se mai serbează nimic astăzi.
- Ziua de 10 Mai este celebrată în România ca Ziua Independenţei Naţionale, conform Legii nr. 189 din 8 iulie 2021.
- Ziua Europei, cunoscută ca Ziua Schuman, se serbează pe 9 mai şi comemorează declaraţia istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman, ca o sărbătoare anuală a păcii şi unităţii în Europa.
În Legea nr. 128 din 7 iulie 2025, la articolul 1, se arată că se consacră 8 mai ca sărbătoare a zilei „Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial“. Este pentru prima dată când România nu mai sărbătoreşte Ziua Victoriei odată cu Rusia, doar că de fapt nu se mai serbează nimic astăzi.
Surse militare au confirmat pentru Monitorul Apărării şi Securităţii că se va celebra o singură dată, pe 10 mai, Ziua Independenţei de Stat (1877), Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial (1945) şi Ziua Europei (1950).
Ziua de 10 Mai este celebrată în România ca Ziua Independenţei Naţionale, conform Legii nr. 189 din 8 iulie 2021. Aceasta marchează promulgarea de către Principele Carol I, la 10 mai 1877, a Declaraţiei de Independenţă a României de stat faţa de Imperiul Otoman, după ce fusese votată cu o zi înainte de Parlament.
Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial
După izbucnirea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, tot mai multe voci din societatea românească au cerut ca ţara noastră să serbeze Ziua Victoriei din Al Doilea Război Mondial odată cu Occidentul, pentru a evita alipirea de propaganda Kremlinului care consideră actualul război o prelungire a conflagraţiei terminate în 1945.
La data de 7 mai 1945, Germania a semnat actul de capitulare necondiţionată la sediul Cartierului General Suprem al Forţelor Aliate din Franţa, Reims. În conformitate cu acest act, ostilităţile s-au încheiat oficial la data de 8 mai 1945, ora 23:01. „Din momentul schimbării regimului, regăsindu-se în sfera de influenţă sovietică, Republica Socialistă România a recunoscut data de 9 mai drept Ziua Victoriei, însă data ce marchează cu adevărat ziua victoriei pentru statul nostru este 8 mai 1945”, se explică în expunerea de motive a legii adoptate de Camera Deputaţilor în 2025.
Ziua Europei, cunoscută ca Ziua Schuman, se serbează pe 9 mai şi comemorează declaraţia istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman, ca o sărbătoare anuală a păcii şi unităţii în Europa.
La această dată, în 1950, la 5 ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, ministrul francez de Externe, Robert Schuman, propunea plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat, potrivit europa.eu. Propunerea este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.
Administraţia Prezidenţială a anulat serbarea Zilei Europei şi recepţia de la Palatul Cotroceni din cauza crizei politice interne.