• Un număr de 34 de români expulzați din Marea Britanie conform legislației engleze în materie de imigrări ajung azi în România
  • Celor 34 de pasageri li se vor efectua formalitățile de intrare în țară, de către polițiștii de frontieră
  • Polițiștii precizează că cei 34 de români nu au fost expulzați ca urmare a unor proceduri judiciare precum transferul persoanelor condamnate, pentru a finaliza pedepsele sau extrădare

Un număr de 34 de români expulzați din Marea Britanie conform legislației engleze în materia imigrări ajung în țară, pe Aeroportul Otopeni, cu un zbor charter.

Potrivit Poliției Române, autoritățile din Marea Britanie au organizat un zbor charter, pentru transportul a 34 de cetățeni români, expulzați din această țară, conform legislației proprii, în materie de imigrări.

Pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, celor 34 de pasageri li se vor efectua formalitățile de intrare în țară, de către polițiștii de frontieră.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

„Având în vedere că cei în cauză vin din Marea Britanie, stat care se află pe lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, reprezentanţii Direcției de Sănătate Publică vor efectua triajul epidemiologic și vor lua măsurile prevăzute de lege. Verificarea şi monitorizarea respectării, de către persoanele în cauză, a măsurilor dispuse se va realiza de organele de control”, spun reprezentanții Poliției Române.

Polițiștii precizează că cei 34 de români nu au fost expulzați ca urmare a unor proceduri judiciare, precum transferul de persoane condamnate, pentru a finaliza pedepsele pe teritoriul României sau extrădarea unor persoane urmărite de autoritățile române.