Românii muncesc peste 40 de ore pe săptămână, cel mai mult din UE. Cum arată clasamentul pe țări

Ce salariu net au avut IT-iștii în luna octombrie 2020. Scădere de 1% față de septembrie 2020 Sursa Foto: Profimedia

Românii lucrează în medie peste 40 de ore pe săptămână, cel mai mult din UE. Suntem urmaţi de angajații din Bulgaria, şi de cei din Croaţia, Cipru şi Polonia.

Angajaţii din România au fost pe primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână în 2020, conform datelor de la Eurostat, oficiul european de statistică, scrie Ziarul Financiar.

Astfel, angajaţii români au lucrat, în medie, 40,4 ore pe săptămână anul trecut, fiind urmaţi în clasament de cei din Bulgaria, cu 40,2 ore şi cei din Croaţia, Cipru şi Polonia, cu 39,5 ore de lucru pe săptâmână.

Alte ţări din Europa Centrală şi de Est, respectiv Cehia, Ungaria şi Slovacia, au avut şi ele o săptămână medie de lucru relativ lungă, respectiv de 39,3 ore.

La polul opus, Germania (34,3 ore), Danemarca (32,7 ore) şi Olanda (29,5 ore) au avut cele mai scurte săptămâni medii de lucru pentru angajaţi dintre ţările membre ale UE.

La nivelul Uniunii Europene, în ceea ce priveşte statutul profesional, antreprenorii au avut cea mai lungă săptămână obişnuită de lucru la nivelul UE în 2020, lucrând în medie cu 47,1 ore pe săptămână. Această valoare este cu peste 10 ore mai mult decât media de lucru săptămânală a angajaţilor, respectiv 36,2 ore.

Dintre angajaţii români, circa 5,8% au spus că au lucrat mai puţine ore în 2020 faţă de 2019, cea mai mică valoare din UE, conform sursei citate.