• Thailanda și-a extins sistemul de intrare fără viză la 93 de țări și teritorii.
  • Vizitatorii pot rămâne în țara din Asia de Sud-Est pentru o perioadă de până la 60 de zile.
  • Românii care călătoresc în Thailanda în scop de turism sau de afaceri pentru o durată de maximum 60 de zile vor fi exceptaţi de la obligaţia obţinerii unei vize de intrare.

Românii nu mai au nevoie de viză pentru a intra în Thailanda pentru o durată de până la 60 de zile. Ministerul Afacerilor Externe salută decizia.

Printr-un comunicat, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută implementarea, începând cu data de 15 iulie 2024, a deciziei Regatului Thailandei de a include România, alături de alte state, pe lista ţărilor ai căror cetăţeni pot călători în această ţară fără a avea obligaţia obţinerii vizei de intrare pentru o durată de până la 60 de zile.

Astfel, începând din 15 iulie, românii care călătoresc în Thailanda în scop de turism sau de afaceri pentru o durată de maximum 60 de zile vor fi exceptaţi de la obligaţia obţinerii unei vize de intrare.

Recomandări

PUTIN NU MERGE LA NEGOCIERI
O PILULĂ ȘI A FOST DE AJUNS
TRUMP MERGE ÎN EAU
N-AU ODIHNĂ VEȘNICĂ
NE-AM ÎNTORS LA MONTREAL
IUBIREA PLEACĂ, BANII RĂMÂN

„Decizia autorităţilor thailandeze este rezultatul demersurilor susţinute ale MAE, inclusiv prin intermediul Ambasadei României la Bangkok, care au vizat facilitarea procesului de eliminare a vizelor pentru cetăţenii români care călătoresc în scop turistic în această ţară”, transmite MAE.