Rusia ar putea fi eliminată din Consiliul de Securitate. Cum este posibilă o astfel de excludere

Excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate și neutralizarea statului care a obstrucționat cele mai multe rezoluții ONU de la crearea sa nu este o utopie. Nicolas Tenzer, expert în probleme strategice sugerează chiar două moduri de a realiza acest lucru.

Cum este posibilă excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate?

În primul rând, spune Nicolas Tenzer, se poate face apel la articolul 6 din Cartha Națiunilor Unite, care prevede că un membru „poate fi exclus din organizație, de către Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate” dacă își încalcă principiile „în mod persistent”.

Acesta este într-adevăr cazul Rusiei, care a încălcat majoritatea principiilor fundamentale ale Carthei, fie că este vorba despre „păstrarea păcii”, „dreptul popoarelor la autodeterminare”, „rezolvarea pașnică a disputelor” sau refuzul „utilizării forței împotriva integrității teritoriale a oricărui stat”.

Subtilitatea juridică constă în termenul de „recomandare”, care, spre deosebire de „decizie”, nu este supus dreptului de veto. Așadar, sarcina de a decide revine Adunării Generale. Aceeași Adunare care a condamnat în mai multe rânduri invazia rusă în Ucraina.

Ca să se ajungă în Adunarea Generala, e nevoie de o majoritate în Consiliul de Securitate. Poate fi ea obținută?

„Pentru ca această recomandare să aibă succes, ar fi suficient ca 9 din cei 15 membri permanenți și nepermanenți ai Consiliul să voteze în acest sens, iar actuala componență a Consiliului ar permite acest lucru”, explică Nicolas Tenzer, care menționează și o a doua modalitate de a scoate Rusia din rândul membrilor permanenti. Și mai radicală, aceasta ar consta în punerea în discuție a legitimității Federației Ruse de a se afla în Consiliu, în măsura în care și astăzi, doar URSS este menționată în Carthă iar Rusia s-a autodeclarat succesoarea legitimă, fara acordul fostelor membre între care și Ucraina sau Moldova.

„Temeiul juridic fragil pe care Rusia își întemeiază titlul de succesor poate fi spulberat din cauza încălcărilor sale multiple și repetate ale dreptului internațional”– spune Tenzer.

În realitate, rezumă el, „problema nu este legală, este o chestiune de voință politică”.

Citește și

Exit mobile version