• Serviciul rus al Penitenciarelor l-a somat pe disidentul Aleksei Navalnîi, aflat în Germania după atacul neurotoxic din august, să revină până marţi în Rusia
  • „Persoana condamnată nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite de instanţă, sustrăgându-se supravegherii de către Inspectoratul Penal”, anunţă Serviciul rus al Penitenciarelor
  • Medicii din oraşul Omsk au declarat că disidentul nu a fost otrăvit
  • Autorităţile germane au confirmat însă că Aleksei Navalnîi, care a fost transferat în comă în Germania, a fost otrăvit cu o substanţă neurotoxică

Serviciul rus al Penitenciarelor l-a somat pe disidentul Aleksei Navalnîi, aflat în Germania după atacul neurotoxic din august, să revină până marţi în Rusia, în caz contrar riscând să fie arestat pentru încălcarea termenilor unei sentinţe cu suspendare.

Serviciul rus al Penitenciarelor a acuzat luni că Aleksei Navalnîi încalcă termenii sentinţei de condamnare la închisoare cu suspendare, deoarece nu poate fi verificat de autorităţile judiciare. Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru furt, un caz din 2014 pe care disidentul îl consideră ca având motivaţie politică. Un termen al controlui judiciar expiră pe 30 decembrie, iar Navalnîi ar trebui să se prezinte la o secţie judiciară.

„Persoana condamnată nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite de instanţă, sustrăgându-se supravegherii de către Inspectoratul Penal”, anunţă Serviciul rus al Penitenciarelor, citat de agenţia Reuters.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Aleksei Navalnîi, aflat în Germania, afirmă că a primit somaţie de a se prezenta la o secţie judiciară din Moscova până marţi dimineaţă.

Kira Yarmysh, purtătoarea de cuvânt a liderului opoziţiei ruse, afirmă că este imposibil ca Navalnîi să revină la Moscova până marţi. „Este absolut imposibil să ajungă mâine la Inspectoratul Penal din Moscova. Dar Serviciului Penitenciarelor îi pasă de logică!? Li s-a dat un ordin şi îl îndeplinesc”, a acuzat Kira Yarmysh.

Aleksei Navalnîi, un critic al preşedintelui rus Vladimir Putin, s-a simţit extrem de rău, pe 20 august, într-un avion care zbura între oraşele Tomsk şi Moscova, după ce a băut un ceai în aeroport, înaintea decolării. Piloţii avionului au decis aterizarea de urgenţă în oraşul Omsk, unde disidentul rus a primit primele îngrijiri medicale.

Medicii din oraşul Omsk au declarat că disidentul nu a fost otrăvit. Autorităţile germane au confirmat însă că Aleksei Navalnîi, care a fost transferat în comă în Germania, a fost otrăvit cu o substanţă neurotoxică. Aleksei Navalnîi şi-a revenit la câteva săptămâni după atac. Rusia a negat orice implicare în incident.