• Ambasadorul Rusiei la ONU a respins afirmațiile curajoase ale lui Trump că va opri războiul în 24 de ore, dacă va fi reales.
  • Putin s-a arătat deschis la negocieri cu Administrația Trump, dar „orice plan de pace trebuie să reflecte realitatea de pe front”.
  • Americanii își aleg președintele pe 5 noiembrie; rezultatul alegerilor e crucial pentru Rusia.
  • Rusia a preluat, pe 1 iulie, președinția Consiliului de Securitate al ONU, pentru o lună.

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a spus luni că „războiul – „criza ucraineană” – nu poate fi oprit într-o zi”, atunci când a fost întrebat despre afirmațiile recurente ale lui Trump privind încheierea războiului în decursul a 24 de ore, dacă va fi reales, scrie Reuters.

Candidatul republican la președinție, Donald Trump, n-a dat detalii în sprijinul afirmațiilor sale, dar a spus că dacă SUA ar fi avut „un președinte real, respectat de președintele rus Vladimir Putin”, atunci Rusia n-ar fi invadat Ucraina în februarie 2022.

„Voi opri războiul dintre Putin și Zelenski ca președinte ales înainte să fiu învestit pe 20 ianuarie. O să-l opresc rapid”, a spus Trump, inclusiv în cadrul dezbaterii recente cu Biden.

Recomandări

PRINȘI LA FESTIVAL
BEGU MERGE ÎN FINALĂ
MUSK ÎL ATACĂ PE TRUMP
CÂT REZISTĂ SALINA PRAID
CARLSEN ÎNVINGE CHATGPT
CÂND ZBORI CU SUPERSONIC?

Americanii ies la vot pe 5 noiembrie, pentru a-și alege președintele pentru următorii 4 ani.

Rezultatul alegerilor contează pentru Rusia – în ciuda eforturilor Kremlinului de a da impresia că nu le acordă atenție – pentru că va determina măsura în care Washingtonul va continua să sprijine Ucraina și câte arme va primi Zelenski din partea SUA.

„Criza ucraineană nu se poate rezolva într-o zi”, a spus Nebenzia în cadrul unei conferințe de presă, pentru a marca preluarea președinției Consiliului de Securitate al ONU de către Rusia în iulie.

Ca răspuns, purtătorul de cuvânt al campaniei lui Trump, Steven Cheung, a spus pentru Reuters că „Trump este cel mai eficient om de afaceri și negociator din istorie, și va rezolva conflictul când va fi ales”.

Kremlinul a spus că orice plan de pace pentru Ucraina propus de posibila Administrație Trump va trebui să reflecte realitatea de pe front, dar că Putin e deschis la discuții.