- Mai multe ambasade din Kiev și-au suspendat activitatea din motive de securitate.
- Pe front, Rusia își intensifică ofensiva în estul Ucrainei pentru a câștiga noi teritorii.
- Ucraina acuză Moscova de propagarea unor informații false despre un atac iminent.
Se așteaptă răspunsul militar al Rusiei după loviturile Ucrainei cu rachete americane și britanice din ultimele două zile. Zvonurile despre un atac iminent asupra Ucrainei au dus la închiderea mai multor ambasade în Kiev. Pe front, situația este încordată, iar Rusia forțează ofensiva în estul Ucrainei pentru a cuceri noi teritorii.
Care ar putea fi reacția Moscovei la atacurile cu rachete occidentale asupra obiectivelor militare din Rusia?
Rusia tot timpul a amenințat cu răspuns nuclear. Să ne amintim: când au ajuns tancurile Abrams americane și Challengers britanice, Rusia spunea că va ataca cu arme nucleare. Când au ajuns sistemele de rachete HIMARS, la fel, Rusia a spus că va ataca cu arme nucleare. Când au ajuns aeronavele F-16, Rusia a spus că va ataca cu arme nucleare. Acum, după ce au ajuns rachetele balistice, sistemele ATACMS, dar și Storm Shadow și Scalp din Marea Britanie și Franța, Rusia amenință din nou cu arme nucleare.
Nu poți să ataci cu arme nucleare atâta timp cât Ucraina lovește ținte legitime din apropierea graniței, cum ar fi depozite de armament și muniție. Până acum, Ucraina a lovit un comandament și un loc de adunare al militarilor din regiunea Kursk, unde se spune că se aflau inclusiv militari din Coreea de Nord. Rusia nu doar că folosește armament din alte țări, precum rachete din Coreea de Nord și drone din Iran, dar mai nou folosește și militari nord-coreeni. Aproximativ 10.000 de soldați nord-coreeni sunt pregătiți să intervină împotriva forțelor ucrainene.
Amenințarea cu arme nucleare este doar un șantaj pentru a descuraja sprijinul Occidentului pentru Ucraina. În prezent, Rusia nu are niciun motiv să folosească arme nucleare, mai ales că nu își poate îndeplini obiectivele militare, cum ar fi cucerirea completă a celor patru regiuni anexate. De asemenea, Rusia a renunțat deja la primul obiectiv al războiului, acela de a ocupa Kievul și de a învinge Ucraina într-o săptămână.
Informațiile ucrainene spun că Rusia vrea să împartă Ucraina în trei părți. Care sunt detaliile?
Pe lângă războiul militar, care se desfășoară pe cei 1.300 de km de front, există și un război informațional. Astfel de mesaje fac parte din strategia informațională a Rusiei. Încă de la început, apropiații Kremlinului vorbeau despre intenția Rusiei de a împărți Ucraina în trei părți: o parte din est care ar fi anexată Rusiei și care este deja cucerită în acest moment, o parte din vest care ar fi cedată țărilor care au avut teritorii acolo (Polonia, Slovacia, România), și o parte din centru unde ar rămâne o Ucraină mult mai mică, cu un guvern controlat de Rusia.
Desigur, vorbind doar în contextul războiului informațional, nu este posibil ca acest scenariu să se realizeze, cel puțin nu există niciun cadru în dreptul internațional care să permită împărțirea unei țări după bunul plac al altora și tăierea unor teritorii pentru alte state. De asemenea, acest tip de retorică se aliniază cu declarațiile premierului Ungariei, care a spus că unul dintre obiectivele sale este formarea unei „Ungarii Mari” și încearcă să influențeze mai degrabă țările din regiune. Aceste mișcări suveraniste și naționaliste de recuperare a unor teritorii pierdute nu mai pot fi realizate conform normelor actuale ale dreptului internațional.