- O gară din estul Ucrainei a fost lovită de bombardamente ruseşti, a declarat luni preşedintele companiei feroviare de stat din Ucraina, fără a oferi detalii despre poziţia obiectivului.
- Deoarece a fost un atac nocturn, nu s-au înregistrat victime. Cinci locomotive, şine şi reţele electrice au fost avariate, a precizat Kamyshin.
- O staţie de cale ferată din Kramatorsk, în estul Ucrainei, care era folosită de civilii care încercau să fugă de război, a fost lovită vineri de un atac cu rachete ruseşti, au declarat autorităţile.
O gară din estul Ucrainei a fost lovită de bombardamente ruseşti, a declarat luni preşedintele companiei feroviare de stat din Ucraina, fără a oferi detalii despre poziţia obiectivului.
„Noaptea trecută, o altă staţie de cale ferată din estul Ucrainei a fost bombardată de trupele ruseşti„, a declarat Oleksandr Kamyshin pe Telegram, anunţă CNN.
Deoarece a fost un atac nocturn, nu s-au înregistrat victime. Cinci locomotive, şine şi reţele electrice au fost avariate, a precizat Kamyshin.
„Ei continuă să lovească, vizând infrastructura feroviară. Nu există victime nici în rândul civililor, nici în rândul lucrătorilor feroviari”, a precizat acesta.
O staţie de cale ferată din Kramatorsk, în estul Ucrainei, care era folosită de civilii care încercau să fugă de război, a fost lovită vineri de un atac cu rachete ruseşti, au declarat autorităţile. Cel puţin 57 de persoane au fost ucise şi 109 au fost rănite în atac, potrivit lui Pavlo Kyrylenko, şeful administraţiei militare regionale din Doneţk.
Ministerul rus al Apărării a respins acuzaţiile şi a declarat că atacul cu rachete a fost o „provocare” a forţelor ucrainene.