Bebelușii născuţi de mamele surogat sunt blocaţi în Ucraina din cauza războiului

copii-mame-surogat

copii-mame-surogat

Ucraina este un centru internaţional de maternitate surogat, iar acum, din cauza războiului, părinţii din alte ţări nu îşi pot lua bebelușii acasă. Aceştia stau în maternităţi improvizate, în grija asistentelor.

Asistentele ucrainene au grijă de bebelușii născuţi din mame surogat într-o clinică improvizată într-un subsol de la periferia capitalei Kiev. Aici sunt îngrijiţi 21 de copii care îşi aşteaptă părinţii din alte ţări.

Din cauza războiului, părinţii bebeluşilor nu îi pot lua acasă. Una dintre asistente, Oksana Martinenko, a declarat la Sky News că este din Sumî, un oraş aflat la aproximativ 320 de kilometri distanţă, şi nu poate ajunge nici la propriii copii, pentru că e prea periculos.

„Aşteptăm în fiecare zi veşti despre ce se întâmplă acolo… Dar nu putem să-i lăsăm pe aceşti copii„, a spus ea.

Bebelușii se află în clinica improvizată într-un şir de paturi mici din plastic, iar biberoanele sunt aşezate ordonat, gata să fie sterilizate.

Două cupluri, unul din Germania şi unul din Argentina, au ajuns la Kiev pentru a fi alături de bebelușii lor născuţi din mamă surogat. Nu le era clar când vor putea scoate copiii din Ucraina pentru a-i duce în siguranţă acasă.

Ucraina este un centru internaţional de maternitate surogat, iar în vremuri normale se estimează că mii de copii se nasc în fiecare an din mame surogat.

Copiii din clinica din Kiev s-au născut în diferite maternităţi din capitala Ucrainei, dar au fost mutaţi într-un singur loc pentru siguranţa lor.

Exit mobile version