Bombardamentele ucrainene au provocat un incendiu la un depozit de petrol din regiunea rusă Belgorod

Un depozit de petrol a luat foc sâmbătă în urma unui atac în regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina, a transmis un oficial local, în contextul înmulţirii loviturilor în această zonă în ultimele zile, potrivit CNN.

Încă un bombardament acasă. Unul dintre proiectile a lovit un depozit de petrol” , a scris guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, pe contul său de Telegram.

https://t.me/vvgladkov/958

El a publicat o fotografie în care se vede un nor mare de fum negru cum se ridică deasupra unei clădiri în flăcări.

Potrivit oficialului, echipele de intervenţie încearcă să stingă incendiul, dar nu există riscul ca acesta să se propage.

Potrivit unei surse din cadrul echipelor de intervenţie, citată de agenţia de presă publică rusă TASS, depozitul se află în localitatea Razumnoie, din apropiere de oraşul Belgorod, capitala regiunii cu acelaşi nume.

Rusia a denunţat săptămâna trecută „înmulţirea considerabilă” a atacurilor ucrainene asupra mai multor regiuni ruse de la frontieră, printre care Belgorod, dar şi Kursk şi Briansk.

Vineri, o staţie electrică situată în oraşul Belgorod, care până acum era rar atacat, a luat foc după o lovitură venită din Ucraina, ceea ce a dus la întreruperea curentului, potrivit guvernatorului.

Acesta a mai semnalat vineri un bombardament asupra unui sat din regiune şi daune uşoare asupra unor infrastructuri feroviare locale cauzate, în opinia sa, de resturi de rachete ucrainene doborâte de armata rusă.

Joi, un atac ucrainean a dus la explozia unui depozit de muniţie în regiune Belgorod. În aceeaşi zi, ferestrele de la ultimul etaj al unui imobil rezidenţial din oraşul omonim au fost distruse în urma unui atac, fără a exista victime.

O primă pană de curent s-a produs marţi după un atac ucrainean asupra unui post electric în oraşul Şebekino, în aceeaşi regiune. Luni, o femeie de 74 de ani a murit într-un bombardament asupra acestei localităţi. 

Exit mobile version