• Boris Johnson va călători, marți, la granița NATO cu Rusia, pentru a se întâlni cu omologii săi din Polonia și Estonia.
  • Anterior, premierul britanic l-a avertizat pe Vladimir Putin că va „simți consecințele” invaziei în Ucraina.
  • Johnson insistă asupra unității occidentale în vederea sancționării președintelui Rusiei pentru declanșarea conflictului din Ucraina, în care s-au pierdut numeroase vieți.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, călătoreşte, marţi, la graniţa NATO cu Rusia, unde se va întâlni cu omologii săi din Polonia şi Estonia și va vizita trupele britanice. El i-a îndemnat pe aliaţi să „vorbească pe o singură voce” pentru a se asigura că „Putin trebuie să eşueze”. Anterior, Boris Johnson a promis că Vladimir Putin va „simţi consecinţele” pentru invazia sa în Ucraina, potrivit Sky News.

Johnson face presiuni pentru unitatea occidentală în vederea pedepsirii preşedintelui rus pentru declanşarea unui conflict în care s-au pierdut, deja, sute de vieţi.

Înainte de călătoria sa în Europa de Est, premierul i-a îndemnat pe aliaţi să „vorbească pe o singură voce” pentru a se asigura că „Putin trebuie să eşueze”.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ

Şi ministrul de Externe, Liz Truss, va pleca, de asemenea, într-o misiune diplomatică. Ea se pregăteşte să se adreseze Consiliului pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite de la Geneva.

Se aşteaptă ca Truss să spună, în faţa consiliului, că Putin are „sânge pe mâini” şi că „a ucis ucraineni”.

„Putin încalcă dreptul internaţional… el încalcă drepturile omului la scară industrială şi lumea nu va tolera acest lucru”, va spune Liz Truss într-un discurs în care va îndemna Occidentul să „izoleze” Rusia, ca urmare a războiului pe care l-a instigat.

Comentariile vin la doar 24 de ore după ce Moscova a sugerat că a pus forţa de descurajare nucleară a Rusiei în stare de alertă maximă ca răspuns la comentariile nespecificate ale ministrului de externe, Liz Truss.