• Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a făcut joi declarații referitoare la poziția Regatului Unit față de Ucraina, după o întâlnire a grupului naţiunilor puternic industrializate (G7).
  • El a spus că Marea Britanie va analiza solicitarea lui Zelenski de a trimite tancuri și avioane, precizând că acest fapt va fi dificil de realizat din punct de vedere logistic.
  • Liderii G7 s-au reunit joi la Bruxelles, la invitaţia Preşedinţiei germane a G7, cu scopul de a intensifica în continuare cooperarea în contextul războiului actual dintre Rusia și Ucraina.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a făcut joi declarații referitoare la asistența militară a Regatului Unit față de Ucraina, în urma summitului NATO și a reuniunii extraordinare a grupului naţiunilor puternic industrializate (G7), care a avut loc la Bruxelles.

Potrivit declarațiilor premierului britanic, Marea Britanie va trimite încă 6.000 de rachete și va oferi fonduri de 25 de milioane de lire sterline pentru forțele armate ale Ucrainei.

Ne consolidăm sprijinul pentru țările NATO aflate în prima linie, trimițând o nouă desfășurare de trupe britanice în Bulgaria, pe lângă dublarea trupelor noastre atât în Polonia, cât și în Estonia. Ucraina nu este singură. Suntem alături de oameni. După cum a spus însuși președintele Zelenski, poporul Ucrainei va învinge. Putin trebuie să eșueze și va eșua, a declarat, joi, prim-ministrul Boris Johnson, la Bruxelles.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

El a spus că Marea Britanie va analiza solicitarea lui Zelenski de a trimite tancuri și avioane, precizând că acest fapt va fi dificil de realizat din punct de vedere logistic.

În același timp, Biden a discutat cu Macron în cadrul summitului NATO despre angajamentul de a continua presiunea asupra Federației Ruse și de a acorda asistență Ucrainei, a transmis Casa Albă.

Liderii G7 s-au reunit, joi, la sediul NATO din Bruxelles, la invitaţia Preşedinţiei germane a G7, cu scopul de a intensifica în continuare cooperarea în contextul războiului actual dintre Rusia și Ucraina.

Din G7 fac parte Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Canada şi Japonia.