• Comisia Europeană va prezenta o serie de măsuri care își propun să reducă dependența energetică a UE de Rusia.
  • Măsurile luate în considerare ar viza achiziţionarea, în comun, de gaz natural, diversificarea surselor de aprovizionare şi constituirea unor stocuri strategice la nivelul Uniunii Europene.
  • Germania şi Ungaria au respins, luni după-amiază, sugestiile Statelor Unite şi Marii Britanii, de oprire a importurilor de energie din Rusia, reamintind că ţările Uniunii Europene sunt dependente de resursele energetice ruseşti.

Comisia Europeană va prezenta o serie de măsuri în sensul diversificării, treptate, a surselor de energie, pentru a reduce dependenţa energetică de Rusia, a anunţat, luni seară, vicepreşedintele executiv, Valdis Dombrovskis, potrivit cotidianului Le Monde.

„Intenţionăm să prezentăm, mâine, un proiect în domeniul energiei, în care vom descrie măsurile pe care Uniunea Europeană le-ar putea adopta pentru a diversifica aprovizionarea şi a-şi consolida securitatea energetică”, a declarat Valdis Dombrovskis, luni seară, în cursul audierilor în Comisia pentru Afaceri Economice a Parlamentului European.

Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, responsabil de Afaceri economice, a precizat că măsurile luate în considerare vizează achiziţionarea, în comun, de gaz natural, diversificarea surselor de aprovizionare şi constituirea unor stocuri strategice la nivelul Uniunii Europene. Potrivit datelor Agenţiei Internaţionale pentru Energie, în 2021, Uniunea Europeană, importa din Rusia, 45% din necesarul de gaze naturale.

Recomandări

LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
TAYLOR SWIFT, CRITICATĂ DUR DE COURTNEY LOVE
SUNAK PUNE STOP FUMATULUI
VICTORIA BECKHAM A ÎMPLINIT 50 DE ANI
ȘEFUL NATO A VORBIT CU IOHANNIS

Comisarul UE pentru Afaceri Economice, Paolo Gentiloni, a pledat pentru evitarea divergenţelor politice la nivelul statelor europene în privinţa aprovizionării cu gaz.

„Dacă o criză majoră riscă să genereze divergenţe între statele membre, trebuie să introducem pe ordinea de zi o discuţie pe tema unui nou mecanism de susţinere şi compensare”, a spus Gentiloni.

Germania şi Ungaria au respins, luni după-amiază, sugestiile Statelor Unite şi Marii Britanii, de oprire a importurilor de energie din Rusia, reamintind că ţările Uniunii Europene sunt dependente de resursele energetice ruseşti.

„Europa a exclus, în mod deliberat, resursele energetice ruse din setul de sancţiuni. Toate măsurile aplicate de noi sunt configurate, astfel încât să afecteze Rusia, dar să poată fi menţinute pe termen lung. Resursele energetice sunt esenţiale pentru viaţa de zi cu zi a cetăţenilor noştri”, a declarat cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, citat de publicaţia Die Welt.

Anterior, ministrul german de Externe, Annalena Baerbock şi ministrul Finanţelor, Christian Lindner, au semnalat că se opun sancţionării Rusiei prin oprirea importurilor de gaz, petrol şi cărbune, întrucât Germania este dependentă de aceste resurse.

La rândul său, Guvernul Viktor Orban a semnalat, luni, că Ungaria nu va susţine nicio sancţiune a Uniunii Europene împotriva sectorului energetic rus.

„Cei care cer extinderea sancţiunilor, vor ca poporul ungar să suporte preţul războiului”, a declarat Mihaly Varga, ministrul Finanţelor de la Budapesta.

Premierul britanic, Boris Johnson, a sugerat, luni după-amiază, oprirea importurilor de hidrocarburi din Rusia, din cauza invaziei în Ucraina.

„Trebuie să analizăm cum putem scăpa cât mai rapid de dependenţa de hidrocarburi ruse, de petrolul şi gazul din Rusia”, a afirmat Boris Johnson. La rândul său, secretarul de Stat american, Antony Blinken, a cerut, duminică, ţărilor europene să analizeze posibilitatea opririi importurilor de petrol din Rusia.