- Meta, compania mamă a Facebook, a detaliat o serie de tactici cibernetice pe care grupuri legate de Rusia și Belarus le folosesc pentru a viza soldații și civilii ucraineni.
- Un grup de hackeri cunoscut sub numele de „Ghostwriter”, despre care experții cibernetici cred că are legături cu Belarus, a încercat să spargă conturile de Facebook a zeci de militari ucraineni, a precizat compania.
- Meta a remarcat că acțiunile grupurilor legate de guvernul rus și belarus au părut să se intensifice cu puțin timp înainte de invazie.
Meta, compania mamă a Facebook, a detaliat, joi, o serie de tactici cibernetice pe care grupuri legate de Rusia și Belarus le folosesc pentru a viza soldații și civilii ucraineni.
Printre tacticile folosite de grupuri se numără deghizarea în jurnaliști și în agenții de știri independente online pentru a promova subiecte de discuție rusești, încercarea de a sparge zeci de conturi de Facebook ale soldaților ucraineni și desfășurarea de campanii coordonate pentru a încerca să elimine de pe rețelele de socializare postările celor care critică Rusia, potrivit Meta.
Un grup de hackeri, cunoscut sub numele de „Ghostwriter”, despre care experții cibernetici cred că are legături cu Belarus, a încercat să spargă conturile de Facebook a zeci de militari ucraineni, a precizat compania.
Hackerii au avut succes în „câteva cazuri”, a precizat Meta și „au postat videoclipuri în care cereau armatei să se predea ca și cum aceste postări ar fi venit de la proprietarii legitimi ai conturilor. Am blocat aceste videoclipuri pentru a nu fi partajate”.
De asemenea, Meta a remarcat că acțiunile grupurilor legate de guvernul rus și belarus au părut să se intensifice cu puțin timp înainte de invazie, adăugând că a observat că anumite conturi legate de KGB-ul belarus „au început brusc să posteze în poloneză și engleză despre trupele ucrainene care se predau fără luptă și despre liderii națiunii care au fugit din țară pe 24 februarie, ziua în care Rusia a început războiul”.
Meta a declarat că a eliminat o rețea de aproximativ două sute de conturi operate din Rusia, care a depus, în mod repetat, rapoarte false despre persoane din Ucraina și Rusia, în încercarea de a le elimina pe acestea și postările lor de pe platformă.
Conturile raportau, în mod regulat, în mod fals către Meta că persoane din Ucraina și Rusia au încălcat regulile companiei privind discursul instigator la ură, precum și alte politici. Această tactică, cunoscută sub numele de „raportare în masă”, este folosită, în mod obișnuit, de persoanele care încearcă să obțină închiderea conturilor de social media.
Invazia Rusiei a adus o „creștere uriașă a atacurilor împotriva conturilor de social media prin raportare în masă”
Invazia Rusiei a adus o „creștere uriașă a atacurilor împotriva conturilor de social media prin raportare în masă”, a declarat Vadym Hudyma, cofondator la Digital Security Lab Ukraine, o organizație care ajută la securizarea conturilor online ale jurnaliștilor și activiștilor.
„Multe pagini de social media au fost închise temporar. Probabil că le-am recuperat pe cele mai multe dintre ele destul de repede. Dar a fost un dezastru”, a declarat Hudyma pentru CNN.
De asemenea, Meta a declarat că remarcă, în continuare, utilizarea de fotografii de profil false în campaniile de dezinformare.
Într-un anunț anterior, în februarie, Meta a declarat că a descoperit și a închis o operațiune secretă de influență rusă, care gestiona conturi care se dădeau drept persoane din Kiev, inclusiv editori de știri și care viza ucrainenii.
„Au pretins că au sediul în Kiev și s-au dat drept editori de știri, un fost inginer de aviație și un autor al unei publicații științifice despre hidrografie – știința cartografierii apei”, a declarat Meta într-o postare pe blog.
Acesta a legat conturile false de persoane sancționate, anterior, de guvernul SUA. Conturile și site-urile web gestionate de această operațiune de influență nu par să fi avut prea mult succes în a ajunge la foarte multe persoane, potrivit datelor analizate de CNN.