„Corectitudinea morală și istorică este de partea Rusiei”, spune Putin în mesajul său de Anul Nou

8335999 09.12.2022 Russian President Vladimir Putin answers questions from reporters after the Eurasian Economic Union's (EAEU) summit in Bishkek, Kyrgyzstan. Pavel Bednyakov / Sputnik

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă că ţara sa nu va ceda niciodată în faţa încercărilor Occidentului de a folosi Ucraina ca instrument pentru a distruge Rusia.

Într-un mesaj video de Anul Nou difuzat de televiziunea de stat rusă, Putin a declarat că Rusia luptă în Ucraina pentru a-şi proteja patria” şi pentru a asigura independenţa adevărată” a poporului său.

Într-un mesaj de nouă minute, cel mai lung discurs de Anul Nou din cele două decenii de guvernare, Putin a acuzat Occidentul că a minţit Rusia şi că a provocat Moscova să lanseze ceea ce numeşte o operaţiune militară specială” în Ucraina, informează agenţia Reuters.

„Timp de ani de zile, elitele occidentale ne-au asigurat în mod ipocrit de intenţiile lor paşnice” , a spus el într-un discurs filmat în faţa personalului militar rus la sediul districtului militar de sud al Rusiei.

„De fapt, în toate modurile posibile, ele încurajau neonaziştii care au desfăşurat un terorism deschis împotriva civililor din Donbas” , a spus Putin într-un discurs de Anul Nou neobişnuit de combativ, dedicat de obicei urărilor de bine pentru anul care urmează.

Anterior, sâmbătă, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a promis că victoria în Ucraina este inevitabilă” , lăudând eroismul soldaţilor ruşi care luptă pe front şi pe cei care au murit în timpul celor 10 luni de război.

Occidentul a minţit în legătură cu pacea” , a spus Putin. Se pregătea pentru agresiune… iar acum se foloseşte cu cinism de Ucraina şi de poporul său pentru a slăbi şi diviza Rusia. Nu am permis niciodată acest lucru şi nu vom permite niciodată nimănui să ne facă acest lucru” , a declarat Putin în clipul difuzat la miezul nopţii în Extremul Orient al Rusiei, citat de agenţiile de ştiri ruseşti de stat.

Kievul şi Occidentul resping afirmaţiile Moscovei cu privire la începutul conflictului şi spun că Putin a lansat un război de agresiune nefondat în încercarea de a cuceri teritorii şi de a-l răsturna de la putere pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Exit mobile version