Ion Cristoiu: De ce trebuia să condamne România agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

• Ion Cristoiu: Nimeni, dar absolut nimeni, n-a explicat poporului român de ce România condamnă în chip oficial agresiunea Rusiei. În absenţa acestei necesare explicaţii – pentru că liderii acestei ţări trebuie să spună Poporului de ce România are această poziţie de condamnare a agresiunii în toate forurile internaţionale – s-ar putea lansa fel de fel de ipoteze.
• Ion Cristoiu: România condamnă şi trebuia să condamne agresiunea din simplul motiv că agresiunea a pus la îndoială ceea ce pentru o ţară mică, precum România, e o chestiune vitală: Ordinea internaţională stabilită. Agresiunea a fost justificată de Rusia în fel şi chip. Ceea ce a făcut Rusia însă nu poate fi justificat în veci.
• Ion Cristoiu: Un al doilea motiv pentru care România condamnă şi trebuie să condamne agresiunea stă în scopul propus de Federaţia Rusă: Proclamarea pe teritoriul naţional al Ucrainei a unor republici independente. România, asemenea tuturor ţărilor europene, poate fi în orice moment victima unor tendinţe autonomiste din partea unor ţinuturi.

Am scris că în aceste vremuri de delir al Istoriei nimeni dintre cei care conduc ţara nu stă de vorbă cu poporul român. De la Klaus Iohannis pînă la Nicolae Ciucă intervenţiile publice ale demnitarilor noştri, ale liderilor politici se rezumă la a face pamflete împotriva lui Vladimir Putin, la a-şi manifesta simpatia faţă de poporul ucrainean şi la relua pînă la greaţă că România e la adăpost, deoarece e membră NATO.

Nimeni, dar absolut nimeni, n-a explicat poporului român de ce România condamnă în chip oficial agresiunea Rusiei. În absenţa acestei necesare explicaţii – pentru că liderii acestei ţări trebuie să spună Poporului de ce România are această poziţie de condamnare a agresiunii în toate forurile internaţionale – s-ar putea lansa fel de fel de ipoteze. S-ar putea răspunde că România condamnă agresiunea, deoarece aceasta vine din partea Rusiei, ţară care aminteşte poporului român că în perioada colonizării sovietice; s-ar putea răspunde că România condamnă agresiunea în semn de solidaritate cu Ucraina vecină şi prietenă; s-ar putea spune că România condamnă agresiunea, deoarece Volodîmîr Zelenski e tînăr şi frumos, de dorm divorţatele cu poza lui sub pernă, iar Vladimir Putin e bătrîn şi urît. Nu în ultimul rînd, s-ar putea spune că poziţia României se explică prin apartenenţa la NATO şi la UE. Şi dacă NATO şi UE condamnă agresiunea, România nu poate face excepţie. Această ipoteză – cea mai simplistă din toate – e cultivată de Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, care se află în plină campanie electorală pentru prezidenţialele din 2024.

Eu însă cred că România trebuia să condamne agresiunea şi dacă n-ar fi membru NATO, şi dacă agresorul n-ar fi fost Rusia, iar agresata Ucraina. România condamnă şi trebuia să condamne agresiunea din simplul motiv că agresiunea a pus la îndoială ceea ce pentru o ţară mică, precum România, e o chestiune vitală:

Ordinea internaţională stabilită.

Agresiunea a fost justificată de Rusia în fel şi chip. Ceea ce a făcut Rusia însă nu poate fi justificat în veci.

La finele Războiului Rece, în Europa şi în lume s-a instalat o ordine. Finele Războiului Rece n-a mulţumit pe toată lumea. Poate că Ungaria ar fi vrut Ardealul. Şi poate că noi am fi vrut Bucovina de Nord. Toate ţările europene au acceptat noua ordine, repet, indiferent că le convenea sau nu. Această ordine a funcţionat pînă în 2014, cînd Rusia a anexat Crimeea. Vladimir Putin susţine că peninsula Crimeea aparţine Rusiei şi că ea a fost dată Ucrainei de Hruşciov. Da, dar apartenenţa Crimeii la Ucraina ţine de ordinea stabilită după Războiul Rece. Dacă ţările europene se apucă acum să revendice teritorii care le-au aparţinut cîndva, începe un haos continental şi mondial de toată frumuseţea.

Ordinea deja stabilită e garanţia liniştii pentru ţări ca România.

România n-are arme nucleare.

România nu e o mare putere militară a lumii.

Garanţia liniştii în care trăieşte poporul român n-o dau nici armele nucleare, nici Armata, nici măcar partenerii strategici.

O dă ordinea internaţională deja stabilită. Pînă la invadarea Ucrainei, România ca şi alte ţări mici şi mijlocii, ştia că nu i se poate întîmpla ceva rău, deoarece trăieşte într-o lume guvernată de dreptul internaţional. Un intelectual pirpiriu şi cu ochelari iese din casă ştiind că ordinea dată de legi îl apără de agresiunea unui haidamac.

Agresiunea Rusiei e consecinţa directă a raţionamentului:

Sînt cea mai tare din lume, am arme nucleare.

În consecinţă, fac ce vor muşchii mei.

Agresiune a fost o încălcare gravă a legilor care guvernează Planeta şi o feresc de transformarea ei într-o junglă.

A fost o înlocuire a Forţei Dreptului cu Forţa Pumnului.

Şi România care avea drept garant al existenţei, Dreptul internaţional nu putea decît să condamne încălcarea Dreptului de cel mai tare.

Indiferent că Forţa Pumnului era întruchipată de Rusia sau de o altă Mare putere.

Un al doilea motiv pentru care România condamnă şi trebuie să condamne agresiunea stă în scopul propus de Federaţia Rusă:

Proclamarea pe teritoriul naţional al Ucrainei a unor republici independente.

România, asemenea tuturor ţărilor europene, poate fi în orice moment victima unor tendinţe autonomiste din partea unor ţinuturi. De aceea, România n-a fost de acord cu independenţa Kosovo. Kosovo putea fi în orice clipă Ardealul nostru. Fireşte, România e una dintre ţările europene care a dat cele mai multe drepturi minorităţilor. Dar România nu va admite în veci ca o altă ţară, mai mare sau mai mică, să impună sau doar să sprijine autonomia unor părţi din teritoriul naţional.

Sînt aceste două argumente cruciale pentru poziţia adoptată de România faţă de Războiul din Ucraina.

Ar fi fost bine dacă măcar unul dintre conducătorii acestei ţări s-ar fi ostenit să explice românilor această poziţie.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro