Ivan Fedorov, primarul răpit de ruși, face mărturii despre perioada petrecută în captivitate

Primarul orașului Melitopol, Ivan Fedorov, a făcut mărturisiri despre perioada în care a fost ţinut în captivitate. El a fost răpit de militarii ruși şi apoi eliberat pe 16 martie în schimbul a nouă soldați din armata lui Putin.

Anunțul răpirii lui Federov a venit pe 11 martie după ce forțele rusești au cucerit Melitopol, care se află la vest de orașul asediat Mariupol.

Au fost șase zile periculoase, pentru că am înțeles că pentru ruși viața mea și a civililor valora zero” povestește Ivan Fedorov pentru Reuters.

„Au venit la mine noaptea vreo 5-6 militari și au vorbit timp de aproximativ patru sau cinci ore, un dialog dur”.

Edilul afirmă că a fost păzit de soldaţi înarmaţi, într-o cameră mică, dar nu a fost rănit din punct de vedere fizic. Fedorov a descris orele de interogatorii dure atunci când a fost reținut de forțele rusești luna trecută și a povestit cum a apelat la ajutorul Papei pentru a opri războiul care a distrus jumătate din orașul său din sudul Ucrainei.

Rusia lui Putin nu a făcut niciun comentariu cu privire la detenția primarului sau la schimbul de prizonieri raportat de Ucraina.

Exit mobile version