• Într-o declarație, miniștrii din Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și SUA (G7) au declarat că sunt în continuare „profund îngrijorați” de amenințarea gravă pe care o reprezintă confiscarea instalațiilor nucleare de către forțele rusești și cer ca Rusia să „restituie imediat controlul deplin” asupra centralei nucleare Zaporojie.
  • O conferința internațională va fi găzduită de Danemarca, Marea Britanie și Ucraina, joi, la Copenhaga, pentru a strânge sprijin pentru Ucraina, în contextul în care războiul acesteia cu Rusia a intrat în cea de-a șasea lună.
  • Armata ucraineană afirmă că a reuşit să împiedice avansarea Rusiei spre oraşele Avdiivka şi Bahmut din Doneţk, precum şi în apropierea oraşului Harkov, a anunţat miercuri seară Statul Major ucrainean.

UPDATE 24:00

Turiștii ruși, care erau protagoniști absoluți în Costa Smeralda, Liguria, Versilia și în orașele de artă, luând cu asalt insulele Capri, Ischia și cele mai exclusiviste destinații siciliene, sunt văzuţi tot mai rar în Italia, din cauza conflictului din Ucraina și a sancțiunilor impuse de UE, care au avut repercusiuni imediate și asupra sectorului turismului, cu numărul bogaţilor din Rusia redus drastic, relatează ANSA, citată de Rador.

UPDATE 23:00

Organizația Mondială a Sănătății afirmă că a verificat 445 de atacuri asupra unor unități medicale și furnizori de servicii medicale de la începutul invaziei din Ucraina, soldate cu 105 răniți și 86 de morți, potrivit Al Jazeera.

,,Aceste atacuri îi privează pe oameni de îngrijirile de care au nevoie urgentă, pun în pericol furnizorii de servicii medicale și subminează sistemele de sănătate„, a declarat agenția ONU în cel mai recent raport al său.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

,,Accesul la asistență medicală continuă să fie grav afectat din cauza problemelor de securitate, a mobilității limitate, a lanțurilor de aprovizionare întrerupte și a deplasărilor în masă„, se mai arată în raport.


Medvedev a mers la LPR

Medvedev a luat aproape întregul bloc de putere cu el în Donbass – șefii FSB, Comitetului de anchetă, Procuratura Generală și Ministerul Afacerilor Interne. A avut loc o întâlnire cu participarea lor, precum și șeful adjunct al Administrației Prezidențiale Kiriyenko.

Anterior, au călătorit separat în LPR și DPR.

Potrivit lui Medvedev, călătoria a fost organizată în numele lui Putin.

UPDATE 22:00

Țările occidentale au promis încă 1,5 miliarde de euro asistență militară Ucrainei

Țările care participă la conferința donatorilor „Copenhaga-Ucraina-2022” au promis că vor oferi Ucrainei încă 1,5 miliarde de euro de asistență militară, a declarat ministrul danez al apărării, Morten Bydskov. Acesta va include transferul de bani, furnizarea de arme, deminarea și pregătirea militarilor.

Vom continua să ajutăm Ucraina în nevoile sale militare”, a declarat domnul Byodskov reporterilor, citat de Reuters.

La conferința donatorilor au participat 26 de țări – Australia, Bulgaria, Germania, Georgia, Canada, SUA, Finlanda, Japonia și altele. Polonia, Slovacia și Republica Cehă și-au declarat gata să extindă producția de arme pentru Ucraina. Marea Britanie a promis o sumă suplimentară de 300 de milioane de euro, care va fi, de asemenea, destinată mai multor lansatoare de rachete și rachete M31A1, care pot lovi ținte de până la 80 km distanță.

UPDATE 21:00

Ministrul ucrainean de interne a declarat joi că Ucraina trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu la centrala nucleară de la Zaporojie, acum sub controlul ruşilor, care a fost lovită de bombardamente, inclusiv pentru a evacua oamenii din zonă, potrivit Reuters.


Ucraina intenționează să evacueze două treimi din locuitorii din zonele pe care le controlează în regiunea Doneţk, în estul țării, înainte de începerea iarnii, în parte din cauza îngrijorării că oamenii nu vor putea să se încălzească din cauza infrastructurii deteriorate de război, a declarat joi vicepremierul Irina Vereşciuk, transmite Reuters.


Invazia Rusiei ,,începe să eşueze” şi este ,,improbabil să reuşească vreodată să ocupe” Ucraina – oficial britanic.

UPDATE 20:00

Rușii continuă să bombardeze centrala nucleară din Zaporijia: situația se agravează

Intrușii au intrat din nou pe teritoriul centralei nucleare, apropiindu-se foarte mult de prima unitate de putere, informează Energoatom.

Stația de pompare a apelor uzate a fost avariată. În apropiere au fost detectate pagube de mare amploare.

Situația se agravează, deoarece în apropiere se află unele surse radioactive, iar în acest moment mai mulți senzori de radiații au fost deja avariați.

UPDATE 19:00

Rusia ține captive 130 de luptătoare de la Azovstal

130 de femei din diverse unități armate ale Ucrainei care au luptat la uzina Azovstal din Mariupol se află în captivitate pe teritoriul controlat de armata lui Putin.

Contingentul include cadre militare care au servit ca grăniceri, medici militari sau alte specialități în Regimentul Azov, Brigada 36 Marină, Gărzile Naționale, Forțele Armate și în alte formațiuni.


Secretarul general al ONU, António Guterres, cere încetarea oricărei activități militare în jurul centralei nucleare Zaporizhzhya și crearea unei zone demilitarizate în jurul acesteia.

UPDATE 18:00

Britanicii și danezii vor oferi Ucrainei mai mult ajutor militar

Regatul Unit intenționează să trimită mai multe sisteme de rachete cu lansare multiplă (MLRS) în Ucraina, precum și un „număr semnificativ” de rachete M31A1, de precizie, care pot lovi ținte situate pe o rază de până la 80 de kilometri, a declarat secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace citat de Reuters.

Danemarca își va majora ajutorul acordat Ucrainei cu 110 milioane de euro, care vor fi cheltuiți pentru achiziționarea de arme, sprijinirea producției de arme și furnizarea de arme și echipament militar danez, a declarat premierul Mette Frederiksen.

UPDATE 17:00

Rusia consideră că Elveția nu mai este o țară neutră

Kremlinul se opune ideii ca Elveția să reprezinte Ucraina în Rusia. Ivan Nechaev, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de externe, a declarat că Moscova a respins ideea Kievului ca Elveția să reprezinte oficial Ucraina în Rusia.

Anterior, guvernul de la Kiev a făcut apel la Elveția să-i reprezinte interesele în Federația Rusă și să ajute la protejarea cetățenilor ucraineni din această țară.

UPDATE 16:00

Bucătarul spaniol-american Jose Andres a fondat World Central Kitchen și hrănește oamenii în locuri fierbinți de peste zece ani. Încă din prima zi a războiului de amploare, World Central Kitchen lucrează la granița dintre Ucraina și Polonia. În Ucraina funcționează peste 500 de unități de catering și au fost pregătite peste 130 de milioane de mese pentru cetățenii noștri.

,,O asemenea sinceritate și dorință de a fi alături de poporul nostru este cu adevărat impresionantă. Mă bucur că l-am întâlnit pe Jose Andres în persoană și îi sunt infinit de recunoscător pentru sprijin” , a transmis Zelenski.

UPDATE 15:00

Regiunea se pregătește pentru noul an școlar. Numărul copiilor deja înscriși în clasa I în Regiunea Poltava este în creștere. Este vorba despre 11.600 de elevi de clasa I, dintre care 513 sunt copii imigranti. Instituțiile de învățământ continuă să accepte cereri.

În general, pe 1 septembrie, procesul educațional online, offline și în format mixt în Regiunea Poltava ar trebui să înceapă pentru 135.600 de elevi, inclusiv 2.538 de școlari imigranți.

UPDATE 14:00

Peste 13 mii de belaruși au fost de acord să lupte împotriva Ucrainei, – Statul Major

,,Motivul principal al mercenarilor din Belarus este frica și banii. Nu există nicio componentă ideologică în acțiunile forțelor de ocupație„, a declarat Oleksiy Gromov, șeful adjunct al Departamentului Operațional Principal al Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, în timpul briefing-ul.

Statul Major a remarcat că Rusia intenționează să implice Belarus în ostilități cu ajutorul străinilor din Siria, Mali, Laos și Uzbekistan, pe care îi invită acum pe terenurile de antrenament din Belarus. Iar în ajunul zilei de 24 august, Rusia poate aranja o provocare la poligonul de antrenament din Belarus, cu moartea unor străini presupus din cauza „focului Forțelor Armate”, pentru a implica în final Belarusul în operațiuni militare.

UPDATE 13:00

Institutul pentru Studierea Războiului (think tank din SUA) transmite un raport privind situaţia războiului în Ucraina

Oficialii ruşi rămân confuzi cu privire la atacul din 9 august asupra bazei aeriene Saki din Crimeea ocupată de ruşi, la peste 225 km în spatele liniilor ruseşti, care a distrus cel puţin opt avioane ruseşti şi mai multe clădiri.

Planurile în schimbare ale Kremlinului sugerează că forţele de ocupaţie cel mai probabil vor amâna data aşa-zisului referendum de anexare a teritoriilor ocupate. Anexarea face mai greu de imaginat orice reglementare negociată a războiului în orice condiţii pe care Ucraina sau Occidentul le-ar putea accepta. Asta demonstrează că Kremlinul nu acceptă în mod serios altceva decât capitularea Ucrainei, pentru a pune capăt războiului.

Iranul a început să antreneze forţele ruse cu drone iraniene în ultimele săptămâni, demonstrând cooperarea militară din ce în ce mai aprofundată dintre Iran şi Rusia.

Forţele ruse au efectuat atacuri la sol la vest de Izyum. Soldaţii au efectuat atacuri terestre limitate la nord-est şi la vest de Bakhmut şi probabil au obţinut câştiguri marginale în aceste zone.

Invadatorii au înregistrat câştiguri marginale la nord-vest de oraşul Doneţk şi continuă încercările de a împinge spre nord-vest de la punctele de sprijin actuale de la periferia oraşului Doneţk.

Apoi, ruşii au condus mai multe ofensive fără succes la nord şi nord-est de oraşul Harkiv/Harkov. Totodată, au efectuat o operaţiune de recunoaştere în forţă fără succes în nord-vestul regiunii Herson. 

UPDATE 10:00

Armata ucraineană afirmă că a respins atacurile ruseşti în mai multe localităţi din Doneţk şi în apropiere de oraşul Harkov

Armata ucraineană afirmă că a reuşit să împiedice avansarea Rusiei spre oraşele Avdiivka şi Bahmut din Doneţk, precum şi în apropierea oraşului Harkov, a anunţat miercuri seară Statul Major ucrainean, conform CNN.

ORA 07:00

China promovează relația cu Rusia și acuză SUA că este „principalul instigator al crizei ucrainene

Zhang Hanhui, ambasadorul Chinei la Moscova, a lăudat relația strânsă a țării sale cu Rusia și a acuzat SUA că sunt responsabile pentru „criza ucraineană”, într-un interviu acordat miercuri agenției de presă ruse de stat Tass, citată de Fox News.

„În calitate de arhitect și principal instigator al crizei ucrainene, Washingtonul, în timp ce impune sancțiuni cuprinzătoare fără precedent asupra Rusiei, continuă să furnizeze arme și echipamente militare Ucrainei”, a declarat Zhang pentru agenția de presă rusă.

„Scopul său final este să epuizeze și să ruineze Rusia cu un război lung și sancțiuni”.

Putin a încercat să consolideze relațiile cu China în perioada premergătoare invaziei, vizitând Beijingul în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă și afirmând într-o declarație comună de 5.000 de cuvinte cu președintele chinez Xi Jinping că parteneriatul dintre cele două țări „nu are limite”.

„Sub conducerea strategică a președintelui [chinez] Xi Jinping și a președintelui [rus Vladimir] Putin, relațiile chino-ruse au intrat în cea mai bună perioadă din istorie, caracterizată de cel mai înalt nivel de încredere reciprocă, cel mai înalt grad de interacțiune și cea mai mare importanță strategică”, a declarat Zhang pentru Tass.

Declarațiile reprezentantului Chinei în Rusia vin pe fondul escaladării tensiunilor dintre SUA și China în legătură cu Taiwanul.

Președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul la începutul acestei luni, ceea ce a determinat armata chineză să organizeze exerciții militare cu focuri reale în strâmtoarea Taiwan după plecarea acesteia.

ORA 06:00

Armata ucraineană afirmă că a respins atacurile ruseşti în mai multe localităţi din Doneţk şi în apropiere de oraşul Harkov

Armata ucraineană afirmă că a reuşit să împiedice avansarea Rusiei spre oraşele Avdiivka şi Bahmut din Doneţk, precum şi în apropierea oraşului Harkov, a anunţat, miercuri seară, Statul Major ucrainean, conform CNN, citat de Mediafax.

„Rusia a încercat să avanseze în zonele aşezărilor Bahmut, Kodema, Spirne, Yakovlivka şi Soledar cu acţiuni ofensive şi de asalt, nu a reuşit, s-a retras”, a precizat statul major. 

Statul Major a declarat că Rusia a continuat să folosească artileria pentru a încerca să atace liniile ucrainene, acuzând Moscova că a vizat infrastructura civilă.

Armata ucraineană a precizat că forţele ruse au încercat, de asemenea, să avanseze pe anumite poziţii din jurul Harkovului pentru a-şi „îmbunătăţi poziţia tactică”, dar nu au reuşit.

„Soldaţii ucraineni au provocat pierderi semnificative invadatorilor şi i-au forţat să fugă înapoi”, a precizat Statul Major Ucrainean.

ORA 05:00

Ajutorul taiwanez pentru Ucraina devastată de război

Sprijinul pentru Ucraina a venit de departe și de peste tot. Cu toate acestea, în timp ce unele țări sunt capabile să își susțină sprijinul prin ajutor militar sau prin deschiderea granițelor pentru refugiații ucraineni, altele nu sunt în măsură să le urmeze exemplul din motive politice sau pur și simplu din cauza distanței față de Ucraina.

Una dintre aceste națiuni este Taiwan, care, în ciuda faptului că nu este recunoscută oficial ca țară de către Ucraina, a livrat ajutor umanitar, fonduri și chiar drone mici către Ucraina. O mare parte din acest sprijin a venit din partea unor cetățeni și companii private – un semn clar de simpatie pentru poporul ucrainean și o recunoaștere a paralelelor dintre Ucraina și Taiwan, care este revendicat de Beijing și care s-a confruntat de-a lungul anilor cu propriile temeri legate de o invazie străină.

Taiwanul s-a alăturat, de asemenea, țărilor occidentale în sancționarea Rusiei pentru invazia sa în Ucraina. Ca urmare, Taiwanul a oprit exportul de semiconductori către Moscova.

Companiile rusești depind în totalitate de semiconductorii taiwanezi pentru fabricarea de echipamente electronice și militare, iar o penurie globală de semiconductori a însemnat că Rusia se lupta deja cu aprovizionarea chiar și înainte de interzicerea exporturilor de către Taiwan. Astfel, cel mai mare ajutor al Taiwanului pentru situația dificilă a Ucrainei nu constă atât de mult în ceea ce livrează Ucrainei, ci în ceea ce nu livrează în prezent Rusiei.

ORA 04:00

Explozii zguduie baza militară rusă din Crimeea

Surse rusești, ucrainene și occidentale au oferit relatări contradictorii cu privire la exploziile care au zguduit marți o bază militară rusă din Crimeea, potrivit The National Interest.

„Demilitarizarea Federației Ruse – o parte integrantă a asigurării securității globale. Viitorul Crimeei este de a fi o perlă a Mării Negre, un parc național cu o natură unică și o stațiune mondială. Nu o bază militară pentru teroriști. Este doar începutul”, a scris pe Twitter consilierul prezidențial Mikhailo Podolyak, după ce au apărut informații despre explozii puternice la baza aeriană Saki, în apropiere de satul Novofedorivka, în Crimeea anexată de Rusia.

„Exploziile de astăzi din Novofedorivka sunt o altă amintire a cui aparține Crimeea. Pentru că este a Ucrainei”, a adăugat vicepremierul ucrainean Iryna Vereschuk.

„Crimeea este ucraineană și nu vom renunța niciodată la ea”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, fără a face referire la presupusul atac. Dar Kievul nu și-a asumat în mod oficial responsabilitatea pentru explozie, înalți oficiali ucraineni oferind o serie de relatări contradictorii.

„Bineînțeles că nu. Ce avem noi de-a face cu asta?” ar fi răspuns Podolyak atunci când a fost întrebat de postul de știri Dozhd dacă Ucraina se află în spatele atacului. Potrivit Reuters, un oficial ucrainean de rang înalt a sugerat că atacul a fost comis de sabotori partizani. Alți oficiali ucraineni au atribuit exploziile incompetenței rusești. Într-un interviu, purtătorul de cuvânt Oleksiy Arestovych a declarat că exploziile au fost provocate fie de un atac cu rachete ucrainene, fie de lucrări de sabotaj efectuate de gherilele ucrainene din Crimeea, a citat aceeași sursă.

Un oficial american a declarat pentru Washington Post, sub rezerva anonimatului, că presupusa lovitură nu a fost efectuată cu o armă furnizată de Statele Unite. Citând un oficial ucrainean anonim, New York Times a relatat că explozia a fost cauzată de „un dispozitiv fabricat exclusiv în Ucraina”.

Înalți oficiali de la Kremlin au insistat anterior asupra faptului că un atac ucrainean împotriva Crimeei, anexată de Rusia în 2014, reprezintă o linie roșie pentru Moscova. Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a amenințat, în luna iulie, că un astfel de atac va determina un răspuns de „Ziua Judecății”.

ORA 03:00

Trupele ucrainene au lovit un pod în sudul ocupat de Rusia, potrivit armatei

Forțele ucrainene au lovit unul dintre cele două poduri care traversează râul Nipru în sudul ocupat de Rusia, potrivit comandamentului militar din sud, citat de Sky News.

Într-o declarație, forțele armate au declarat că loviturile asupra podului Kakhovskyi au avut ca scop crearea de probleme pentru logistica rusă.

Declarația a continuat spunând că podul este acum „inapt pentru utilizare”.

Sky News nu a reușit să verifice acest raport.

În ultima lună, Ucraina a intensificat atacurile asupra liniilor de aprovizionare rusești din regiunea Herson, în timp ce încearcă să desfășoare o contraofensivă pentru a recuceri regiunea sudică după ce a pierdut-o în fața forțelor rusești în prima fază a invaziei din februarie.

Atacurile demonstrează modul în care armele cu rază lungă de acțiune furnizate de Occident au schimbat dinamica războiului, permițând forțelor ucrainene să avarieze liniile de aprovizionare rusești.

ORA 02:00

Ucraina îşi propune să elibereze Hersonul ocupat de ruşi în cel mai scurt timp

Un comandant ucrainean de rang înalt a declarat că obiectivul este de a elibera regiunea Herson până la sfârşitul anului, citat de Mediafax.

„Din păcate, nu vă pot da un termen sau o dată. Dar vreau să le transmit locuitorilor din Herson … nu va dura atât de mult pe cât se aşteaptă toată lumea. Va fi rapid”, a declarat generalul-maior Dmytro Marchenko într-un interviu acordat RBC-Ucraina. 

Întrebat dacă obiectivul este de a elibera Hersonul până la sfârşitul anului, Marchenko a răspuns: „100%”, precizând că este vorba de obiectivul de a pune capăt ocupaţiei ruseşti în Herson şi de „sfârşitul fazei active a războiului”.

„Şi apoi vor mai avea loc câteva operaţiuni militare locale. Dar până la sfârşitul anului trebuie să încheiem faza principală a acestui război”, a adăugat el.

Marchenko a insistat, de asemenea, asupra faptului că Ucraina intenţionează să elibereze Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

„Crimeea este Ucraina. Este pământul nostru, acolo se află oamenii noştri, care sunt încă forţaţi să stea sub ocupaţie. Nimeni nu a dat Rusiei dreptul de a veni, de a lua o bucată de pământ şi de a spune că ‘asta este a mea’. Vom recuceri Crimeea, la fel cum vom recuceri Herson, Lugansk şi Doneţk”, a declarat el.

ORA 01:00

Danemarca va antrena soldați ucraineni în Marea Britanie

Danemarca va trimite instructori militari în Marea Britanie pentru a ajuta la instruirea soldaților ucraineni și intenționează să antreneze soldați ucraineni și pe teritoriul său, a anunțat miercuri guvernul, citat de AA.com.

„Danemarca va sprijini un proiect de instruire condus de Marea Britanie cu 130 de soldați danezi și, în același timp, se va oferi să instruiască soldați ucraineni în Danemarca”, a precizat Ministerul danez al Apărării într-un comunicat.

Danemarca va oferi pregătire militară de bază în operațiuni tactice și luptă urbană soldaților ucraineni care nu au pregătire militară și celor cu o pregătire militară limitată.

Anunțul a fost făcut înaintea unei reuniuni la Copenhaga, unde miniștrii apărării danez, britanic și ucrainean vor discuta despre sprijinul militar pentru Ucraina.

Conferința internațională, care va fi găzduită de Danemarca, Marea Britanie și Ucraina, va avea loc joi, la Copenhaga, pentru a strânge sprijin pentru Ucraina, în contextul în care războiul acesteia cu Rusia a intrat în cea de-a șasea lună.

Țările invitate la eveniment sunt Suedia, Finlanda, Norvegia, Islanda, Estonia, Letonia, Lituania, Germania, Olanda, Polonia, Republica Cehă și Slovacia.

Obiectivul evenimentului este de a consolida cooperarea dintre Ucraina și o serie de țări, în principal din Europa de Nord și de Est.

ORA 00:00

Zelenski spune că forțele armate vor răspunde bombardamentelor rusești de la Marhanets

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenskyy, a declarat că forțele armate ale țării vor răspunde la bombardamentul rusesc asupra orașului Marhanets, care a ucis 13 persoane și a rănit 10 astăzi, potrivit Sky News.

Într-un discurs video, liderul ucrainean a declarat: „Forțele armate ale Ucrainei, serviciile noastre de informații și agențiile noastre de aplicare a legii nu vor lăsa fără răspuns bombardamentul rusesc de astăzi din regiunea Dnipropetrovsk. Atacul a subliniat necesitatea ca aliații să furnizeze arme mai puternice pentru armata ucraineană. Cu cât mai multe pierderi vor suferi ocupanții, cu atât mai repede vom putea să ne eliberăm țara și să asigurăm securitatea Ucrainei”, a spus el.

„La acest lucru ar trebui să se gândească toți cei care ne apără statul și ajută Ucraina – cum să le provocăm ocupanților cele mai mari pierderi posibile pentru a scurta războiul”.

Orașul Marhanets, care se află peste râul Dnipro de centrala nucleară din Zaporojie, este unul dintre cele pe care Rusia a afirmat că forțele ucrainene le-au folosit, în trecut, pentru a bombarda forțele rusești care sunt blocate la centrala electrică – pe care au preluat-o în martie.

Ucraina și Rusia s-au acuzat una pe alta că pun în pericol siguranța vastei centrale – cea mai mare din Europa – prin atacuri reciproce în apropierea acesteia.