LIVE UPDATE. Ziua 99 de invazie. Rusia a acuzat SUA că încearcă să prelungească războiul din Ucraina

UPDATE 23:00

Republica Moldova interzice difuzarea de emisiuni de stiri rusesti la radio si televiziune. Parlamentul Republicii Moldova a adoptat joi o lege prin care este interzisă difuzarea de emisiuni de ştiri ruseşti în această ţară, unde tensiunile între forţele prooccidentale şi cele proruse s-au accentuat odată cu conflictul din Ucraina, scrie AFP.


Ucraina a dublat joi ratele dobânzilor, care au ajuns la 25%, în încercarea de a opri inflația de aproximativ. 17 % și de a-și proteja moneda, care sa depreciat de la începutul invaziei ruse pe 24 februarie, relatează The Guardian.

Directorul Băncii Centrale Ucrainene, Kirilo Şevcenko, a majorat rata dobânzii de referinţă de la 10% la 25 %.

Costurile de împrumut ajung la cel mai înalt nivel din septembrie 2015, când economia Ucrainei era grav afectată pe fondul anexării Crimeei de către Rusia. De asemenea, acela a reprezentat cel mai ridicat nivel din Europa.


Germania susține acordarea Ucrainei a statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană – a declarat șefa HHS FRN, Annalena Berbock.


Operatorul de energie nucleară de stat al Ucrainei, Energoatom, a negat joi că ar putea închide centrala nucleară de la Zaporojie care se află pe teritoriul ocupat de Rusia, dacă Kievul pierde controlul operațiunilor de pe amplasament, relatează Reuters.


Biroul de Stat pentru Investigaţii din Ucraina a anunţat joi că a încheiat o anchetă preliminară celei judiciare împotriva politicianului prorus Viktor Medvedciuk, aliat al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, transmit Reuters și Agerpres. Medvedciuk este acuzat de trădare şi de încălcarea legilor războiului, fapte pentru care ar putea fi condamnat la 15 ani de închisoare, arată un comunicat de pe site-ul de internet al Biroului.

UPDATE 21:00

Rusia, afectată de sancţiuni, a limitat exporturile de gaze nobile precum neonul, un ingredient cheie pentru fabricarea cipurilor, până la sfârşitul anului 2022, pentru a-şi consolida poziţia pe piaţă, a declarat joi ministerul rus al comerţului conform Reuters.


Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat, joi, că războiul dintre Rusia şi Ucraina probabil se va încheia prin negocieri şi a salutat rolul Statelor Unite în susţinerea Administraţiei de la Kiev şi în consolidarea Alianţei Nord-Atlantice.

Jens Stoltenberg a afirmat că a avut „întâlniri extraordinare” cu preşedintele SUA, Joseph Biden, cu vicepreşedintele Kamala Harris şi cu Jake Sullivan, consilierul prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională.

Stoltenberg a salutat rolul Statelor Unite în susţinerea Ucrainei şi în consolidarea Alianţei Nord-Atlantice. „Susţinerea Statelor Unite face diferenţa zilnic pe câmpul de luptă din Ucraina”, a declarat Jens Stoltenberg, conform CNN.

„Preşedintele Vladimir Putin a vrut o prezentă mai redusă a NATO şi a invadat Ucraina, dar a obţinut o prezenţă mai extinsă a NATO”, a subliniat Stoltenberg.

„Războaiele, prin natura lor, sunt imprevizibile, deci trebuie să ne pregătim pentru un conflict de lungă durată. Acesta a devenit un război de uzură, în care ucrainenii plătesc un preţ uriaş pentru apărarea ţării pe câmpul de luptă. Dar şi Rusia are multe victime”, a continuat secretarul general NATO.

Jens Stoltenberg crede că războiul dintre Rusia şi Ucraina se va încheia „la masa negocierilor” şi a insistat pentru continuarea asistenţei destinate armatei ucrainene.

De asemenea, Stoltenberg s-a declarat încrezător că Turcia va permite, după depăşirea preocupărilor, admiterea Finlandei şi Suediei în NATO. 


Severodonetsk are șanse mari să fie eliberat cât mai curând posibil.

Orașul rezistă. Forțele armate ucrainene desfășoară cu succes operațiuni locale, iau prizonieri și au tot ce le trebuie pentru a-i alunga pe rasiști din centrul regional.

UPDATE 19.00

Rusia consideră „autodistructive” sancţiunile Uniunii Europene asupra importurilor de petrol

Decizia Uniunii Europene de a interzice parţial importurile de petrol din Rusia probabil va destabiliza pieţele globale ale energiei, susţine Administraţia de la Moscova, considerând această abordare drept „autodistructivă” pentru Blocul comunitar.

„Decizia Uniunii Europene de a renunţa parţial la petrolul rusesc şi la produse petroliere, precum şi refuzul de a mai emite asigurări navelor comerciale ruse probabil vor genera noi majorări de preţuri, vor destabiliza pieţele energiei şi vor perturba reţelele de aprovizionare”, anunţă Ministerul de Externe de la Moscova, citat de agenţia Reuters.

„Sunt măsuri autodistructive. Bruxellesul şi sponsorii politici ai Washingtonului poartă întreaga responsabilitate pentru exacerbarea problemelor globale în domeniile alimentar şi energetic cauzate de acţiunile nelegitime ale Uniunii Europene”, subliniază Ministerul rus de Externe.

UPDATE 18.00

Statele Unite anunţă sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei

Administraţia Joseph Biden a anunţat, joi după-amiază, noi sancţiuni împotriva Rusiei, vizând oficiali guvernamentali de la Moscova, oligarhi şi companii din industria de apărare, în cadrul eforturilor de intensificare a presiunilor pentru oprirea invaziei militare în Ucraina.

Consiliul UE aprobă noile sancţiuni împotriva Rusiei. Patriarhul Chiril nu va fi sancţionat

Consiliul Uniunii Europene a aprobat joi, cu unele amendamente, al şaselea set de sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv embargoul petrolier parţial, afirmă surse politice de la Bruxelles, iar numele Patriarhului Chiril a fost eliminat din proiectul iniţial cu persoanele sancţionate, în contextul opoziţiei ferme a Ungariei.

UPDATE 17.00

Consiliul UE aprobă noile sancţiuni împotriva Rusiei

Consiliul Uniunii Europene a aprobat joi, cu unele amendamente, al şaselea set de sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv embargoul petrolier parţial, afirmă surse politice de la Bruxelles.

Noile sancţiuni şi derogările de care beneficiază anumite ţări au fost aprobate în unanimitate de ambasadorii statelor membre UE, afirmă oficiali de la Bruxelles citaţi de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro.

Consiliul European a anunţat, luni seară, o nouă serie de sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv reducerea semnificativă a importurilor de petrol.

„Vor fi reduse cu 90% importurile de petrol din Rusia în UE până la sfârşitul anului”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Bruxellesul a decis eliminarea Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, din sistemul de tranzacţii SWIFT şi interzicerea emisiei a încă trei posturi de stat din Rusia.

Măsurile au fost aprobate formal joi de Consiliul Uniunii Europene.

Acordul este rezultatul unui compromis cu Ungaria, Slovacia şi Cehia, care s-au opus propunerii iniţiale a Comisiei Europene de a opri total, în mod etapizat, importurile de petrol din Rusia.

Liderii UE nu au putut ajunge la un acord privind oprirea totală a importurilor de petrol din Rusia, astfel că au acceptat oprirea importurilor pe cale maritimă, iar livrările prin oleoducte vor continua.

Polonia şi Germania au fost nevoite să ofere garanţii Ungariei, Slovaciei şi Cehiei că, în cazul în care Rusia va opri ca ripostă exporturile pe cale terestră, vor furniza petrol acestor ţări.

UPDATE 16.00

Ucraineni au fost „încarcerați și executați” în Mariupol

Voluntarii și oficialii ucraineni care refuză să colaboreze cu autoritățile ruse în orașul Mariupol ocupat și în satele din apropiere sunt încarcerați și executați, potrivit consiliului municipal din Mariupol.

O postare pe Telegram a autorității, care îl citează pe primarul Vadym Boychenko, afirmă că un „fals tribunal al RPD [autoproclamata Republică Populară Donețk]” l-a condamnat pe șeful unui sat la zece ani de închisoare, în timp ce cel puțin un funcționar public a fost executat prin împușcare.

Zeci de voluntari, care au ajutat la evacuarea locuitorilor și au încercat să livreze alimente și apă în orașul blocat în martie și aprilie, sunt, de asemenea, reținuți în închisoarea din Olenivka, afirmă consiliul municipal.

„Un judecător ucrainean așteaptă, de asemenea, un verdict al falsei republici. Există informații că ar fi fost torturat”, adaugă acesta.

Între timp, Petro Andriușcenko, un consilier al primarului din Mariupol, a declarat pe Telegram că trupele de ocupație ruse au încercat să accelereze distribuirea pașapoartelor rusești în Mariupol.

El a citat „surse” care au declarat că ministerul pentru migrație al RPD a instruit autoritățile instalate la Moscova în oraș să găsească spații în care să fie depuse actele de către rezidenți pentru a obține pașapoarte rusești.

BBC nu poate verifica independent aceste afirmații.

UPDATE 15:00

Rusia ocupă în prezent aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei

Rusia ocupă în prezent aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, spune președintele Volodimir Zelenski.

„Trebuie să ne apărăm în fața aproapei întregi armate rusești. Toate formațiunile militare ruse pregătite pentru luptă sunt implicate în această agresiune”, spune Zelenski.


Un soldat rus a fost filmat în timp ce se preface mort în urma unui atac cu o dronă. Ulterior s-a ridicat și a luat-o la fugă.

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a declarat că este „recunoscător” Statelor Unite pentru armele trimise Ucrainei.


Statele Unite precizează care este armamentul pe care preşedintele Joe Biden a anunţat la începutul că-l trimite armate ucranene, aflată în prezent în mare dificultate în Donbas.  


Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Apărare a declarat că numărul mercenarilor străini care luptă în Ucraina s-a înjumătățit de la începutul răboiului din cauza apărării Ucrainei, dar și din cauza pregătirii slabe.

UPDATE 13:00

SUA: Ucraina garantează că nu va folosi armele pentru a ataca teritoriul rus

Ucraina a dat asigurări Statelor Unite că ”garantează” că nu va folosi noile sisteme de rachetă de tip HIMARS promise de către Washington pentru a ataca teritoriul rus, potrivit secretarului de Stat american Antony Blinken, relatează AFP.

Rusia este cea care atacă Ucraina, nu invers. Ca să fiu clar, cea mai bună cale de evitare a unei escaladări este ca Rusia să pună capăt agresiunii şi războiului pe care le-a lansat”, a subliniat miercuri, în faţa presei, Blinken, răspinzând astfel unor acuzaţii ale Moscovei, care denunţă livrarea acestor noi arme americane.

În privinţa sistemelor de armament pe care li le furnizăm, ucrainenii ne-au dat asigurări că nu vor folosi aceste sisteme împotriva unor ţinte pe teritoriul rus”, a subliniat şeful dplomaţiei americane, alături de secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

UPDATE ORA 11.00

Peste 200.000 de copii au fost deportați în Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a acuzat pe ruși că duc o „politică criminală consecventă de deportare a poporului ucrainean” în zone îndepărtate din Rusia. Liderul ucrainean a mai spus că printre cei deportați sunt peste 200.000 de copii, potrivit CNN.

Rusia deportează atât adulți, cât și copii, susține președintele ucrainean.

„Aceasta este una dintre cele mai odioase crime de război ale Rusiei. În total, peste 200.000 de copii ucraineni au fost deportați până în prezent. Aceștia sunt orfani din orfelinate. Și copii cu părinți. Și copii despărțiți de familiile lor. Statul rus îi dispersează pe acești oameni pe teritoriul său și îi instalează pe cetățenii noștri, în special, în regiuni îndepărtate. Scopul acestei politici criminale nu este doar de a fura oameni, ci de a-i face pe cei deportați să uite de Ucraina și să nu se mai poată întoarce”, a declarat Volodimir Zelenski.

El a mai spus că, până în prezent, cel puțin 243 de copii au murit în timpul războiului, 446 au fost răniți, iar alți 139 sunt dați dispăruți.

Jurnaliștii nu au putut verifica numărul deportărilor sau al victimelor din surse independente.

UPDATE ORA 10.00

Rusia a preluat controlul asupra celei mai mari părți a orașului Severodonetsk

Rusia a preluat controlul asupra celei mai mari părți a orașului industrial, a anunțat joi un reprezentant al Ministerului Apărării din Marea Britanie, potrivit Reuters.

Sursa susține că militarii ucraineni se mai află doar pe linia fluvială în locurile de trecere între Severodonetsk și orașul vecin Lysychansk, precum și în orașul Lyman.

În ambele locuri, forțele ucrainene au distrus podurile existente, a adăugat ministerul britanic pe Twitter.

Încă de miercuri a apărut informația potrivit căreia rușii controlează 70% din orașul industrial Severodonetsk.

UPDATE ORA 09.00

Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska: A da teritoriu ucrainean ruşilor înseamnă a renunţa la libertate şi nu ar pune capăt războiului

A da teritoriu ucrainean Rusiei ar însemna „renunţarea la libertate” şi nu ar pune capăt invaziei ţării de către preşedintele Vladimir Putin, a declarat prima doamnă ucraineană, Olena Zelenska, la postul american ABC News.

„Nu poţi să renunţi pur şi simplu la… părţi ale teritoriului tău. Este ca şi cum ai renunţa la libertate”, a spus Zelenska. „Chiar dacă am lua în considerare teritoriile, atacatorul nu s-ar opri. Ar continua să preseze, ar merge din ce în ce mai departe, ar continua să lanseze tot mai multe atacuri împotriva teritoriului nostru”, a adăugat Olena.

UPDATE ORA 08.00

19 ţări din UE îşi accelerează tranziţia către energia regenerabilă

Majoritatea ţărilor din UE îşi stabilesc planuri mai ambiţioase pentru a stimula energiile regenerabile.

19 ţări din UE îşi accelerează tranziţia către energia verde şi îşi propun ca până în 2030 să se aprovizioneze cu 63% din energia electrică din surse regenerabile.

Raportul vine la doar câteva zile după ce Ungaria a negociat o derogare de la interdicţia UE privind importurile de petrol rusesc.

UPDATE ORA 07.00

Cele peste 3 luni de asediu au lăsat Ucrainei o „moştenire” de 2.000 de cadavre de soldaţi ruşi, pe care armata invadatoare nu le cere înapoi. Cadavrele au fost abandonate la sol de armata care s-a retras din regiunea capitalei Kiev, de multe ori după ce le-au fost luate elementele de identificare şi telefoanele mobile. În acest moment, cei 2.000 de soldaţi parţial fără nume, potrivit guvernului ucrainean, sunt ţinuţi în saci albi, în vagoane frigorifice de transport de carne, parcate la periferia Kievului.


O rachetă rusă a lovit liniile de cale ferată din vestul regiunii Lvov, un canal cheie pentru livrările de arme și alte bunuri occidentale, au declarat oficialii. Guvernatorul regiunii Lvov, Maksym Kozytskiy, a declarat că cinci persoane au fost rănite în urma loviturii. Anton Gerashchenko, un consilier al ministrului de interne al țării, a declarat că rușii au lovit tunelul feroviar Beskidy din Munții Carpați, într-un aparent efort de a tăia o legătură feroviară cheie și de a întrerupe transporturile de arme și combustibil.


Rusia a declarat că a finalizat testarea rachetei sale de croazieră hipersonice Zircon și că o va lansa înainte de sfârșitul anului pe o nouă fregată a Flotei sale de Nord. Președintele Vladimir Putin a descris racheta Zircon ca făcând parte dintr-o nouă generație de sisteme de armament de neegalat, care se deplasează cu o viteză de nouă ori mai mare decât viteza sunetului.

UPDATE ORA 06.00

Forțele ruse controlează în prezent 70% din orașul Severodonețk din estul țării, a declarat guvernatorul din Lugansk, sporind obiectivul Moscovei de a cuceri întreaga zonă Donbas din Ucraina.


Documentele au dezvăluit că sute de soldați ruși au scăpat din luptele din Ucraina sau au refuzat să participe în primele etape ale războiului. Cele mai recente date economice au arătat că fabricile rusești au înregistrat o nouă scădere a producției și a comenzilor noi în luna mai, ceea ce a dus la pierderea unor locuri de muncă, potrivit unui sondaj realizat în rândul directorilor de achiziții.

UPDATE ORA 05.00

În Marea Neagră, numărul navelor inamice a crescut la trei. Se observă că rușii și-au târât cele două epave „Raptor” de la Serpentine la baza din Sevastopol.


Statele Unite, împreună cu aliați și parteneri, caută soluții pentru a exporta cereale din Ucraina. Administrația Biden lucrează pentru a aduce containere în Ucraina pentru depozitarea temporară a cerealelor. Containerele de depozitare, inclusiv pungi și cutii, pot ajuta la salvarea unora dintre cele peste 20 de milioane de tone de cereale.

UPDATE ORA 04.00

UA intenționează să vândă Ucrainei drone de luptă cu rază lungă. Acestea sunt patru drone MQ-1C Grey Eagle care pot fi armate cu rachete Hellfire Vânzarea de drone către General Atomics ar putea fi încă blocată de Congres, au spus surse.


Italia este pregătită să ajute la dezvoltarea porturilor ucrainen. „Italia se angajează să creeze coridoare maritime pentru transportul produselor alimentare din porturile ucrainene”, a declarat Di Maio.

UPDATE ORA 03.00

Peste 70.000 de bărbați din regiunea Lviv pot fi recrutați în Forțele Armate. Acest lucru a fost declarat de șeful Centrului Regional Teritorial pentru Recrutare și Sprijin Social Lviv, Oleksandr Tișcenko.

Rușii au ucis 4 civili în regiunea Donețk, a anunțat șeful OVA Pavlo Kyrylenko. „Încă 9 civili au fost răniți – se știe că 3 persoane au murit în Lavra Svyatogorsk. În prezent, este imposibil să se determine numărul exact de victime în Mariupol și Volnovakha.”


În Germania, premierul ungar Orbán a fost criticat pentru șantaj petrolier. Ministrul federal al Economiei, Robert Habek, este nemulțumit de poziția primului ministru al Ungariei. El crede că Orban are „propriile sale interese”.

UPDATE ORA 02.00

În cele 98 de zile ale invaziei rusești, 689 de copii au fost răniți în urma atacurilor ocupanților. Dar din ceea ce se știe astăzi – 446 de copii au fost răniți, 243 de copii au murit. 139 au fost dați dispăruți.


Rusia urmărește și o politică penală consecventă de deportare a poporului ucrainean, susține Zelenski. Îndepărtează forțat adulții și copiii. În total, peste 200.000 de copii ucraineni au fost deportați. Aceștia sunt orfani din orfelinate. Și copii cu părinți. Și copiii s-au despărțit de familiile lor.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Președintele Biden a declarat că armele pe care Ucraina le-a cerut de mult timp vor ajuta la lovirea forțelor inamice venite din Rusia cu mai multă precizie și de la o distanță mai mare. Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că Ucraina a promis că nu va folosi noile rachete pentru a lovi în interiorul Rusiei și a avertizat că va urma un conflict de lungă durată.

Intervenția are loc în contextul în care luptele se intensifică în regiunea Donbas, în estul țării, unde Rusia a fost acuzată de „nebunie de către președintele Volodimir Zelenski după ce a lovit o fabrică de produse chimice din oraș.


Rusia a acuzat SUA că încearcă să prelungească războiul din Ucraina, după ce președintele Biden a declarat că va furniza Kievului noi rachete cu rază lungă de acțiune. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că SUA „aruncă intenționat gaz pe foc cu aceste livrări.

„Astfel de livrări nu contribuie la dorința conducerii ucrainene de a relua negocierile de pace”, a adăugat el. Separat, guvernul german a promis să trimită un sistem de apărare aeriană Ucrainei.

Cancelarul Olaf Scholz a declarat în fața parlamentarilor că sistemul IRIS-T este cel mai modern pe care îl deține Germania și ar permite Ucrainei să apere un oraș întreg împotriva atacurilor aeriene rusești.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a atacat livrările și a declarat că anunțul dlui Biden a crescut riscul ca o „țară terță” să fie târâtă în conflict.

Exit mobile version