• Meta nu mai permite postarea afirmațiilor ce instigă la uciderea lui Putin.
  • Vladimir Putin a decis să interzică platformele Facebook și Instagram pe teritoriul țării sale.
  • Rusia a deschis anterior un dosar penal împotriva companiei Meta, acuzând-o de extremism.

Meta nu mai permite instigările cu privire la uciderea lui Putin, deși, inițial, le-a tolerat. Mai mult decât atât, Vladimir Putin a decis să interzică Facebook și Instagram în Rusia.

Nick Clegg, preşedintele Meta, a declarat, într-o corespondenţă intern, că Facebook va interzice instigările la violenţă împotriva ruşilor, a raportat ReutersNu avem nicio ceartă cu poporul rus. Nu există nicio schimbare în politicile noastre privind discursul instigator la ură în ceea ce priveşte poporul rus”, a declarat Clegg.

Rusia a deschis anterior un dosar penal împotriva companiei Meta, acuzând-o de extremism, din moment ce mesaje precum „moarte invadatorilor ruşi” erau tolerate şi nesancţionate. Accesul la Facebook şi la Instagram este interzis de ieri în Rusia, conform Mediafax.

Recomandări

P.E. LUPTĂ CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
OPTIMUS VA FI UN ROBOT „SENSIBIL”
LE FACEM FAȚĂ?
PRAFUL SAHARIAN ACOPERĂ GRECIA
CE ALEGE ZUCKERBERG ÎN MODĂ
CONGRESUL DĂ 95 MLD. PENTRU UCRAINA - ISRAEL - TAIWAN

Astfel, Instagram a pierdut 80 milioane de utilizatori, iar Facebook 70 mililioane de utilizatori. Meta a permis utilizatorilor să posteze, până de curând, materiale de propagandă neonazistă în favoarea batalionului ucrainean de extremă-dreaptă, Azov. 

Meta a permis postările despre uciderea lui Putin

Meta a permis utilizatorilor Facebook și Instagram din unele țări să facă apel la violență împotriva rușilor și a soldaților ruși, în contextul invaziei Ucrainei, potrivit e-mailurilor interne văzute de Reuters, în ceea ce este o modificare temporară a politicii sale privind discursul instigator la ură.

De asemenea, compania de socializare a permis temporar unele postări care îndeamnă la moartea preşedintelui rus Vladimir Putin sau a preşedintelui belarus Alexander Lukaşenko, potrivit e-mailurilor interne adresate moderatorilor săi de conţinut.

Ca urmare a invaziei ruseşti din Ucraina, am permis temporar forme de exprimare politică ce, în mod normal, ar încălca regulile noastre, cum ar fi discursuri violente precum  «moarte invadatorilor ruşi». În continuare, nu vom permite apeluri la violenţă împotriva civililor ruşi”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta.