Oficialii ucraineni: Rușii au distrus aeroportul din Dnipro

World's largest aircraft An-225 "Mriya" destroyed at the airport of Hostomel, Kyiv Region, north-central Ukraine, on April 08, 2022. Photo by Hennadii Minchenko/Ukrinform/ABACAPRESS.COM

Forţele ruseşti au lansat duminică rachete în regiunile ucrainene Luhansk şi Dnipro, distrugând complet aeroportul, au declarat oficialii ucraineni.

Valentin Reznichenko, guvernatorul regiunii centrale Dnipropetrovsk, a declarat că echipele de intervenţie verifică o construcţie lovită în oraşul Zvonetsky, adăugând că detalii privind victimele vor fi date mai târziu, relatează Reuters.

„Peste noapte, rachete de înaltă precizie au distrus baza şi cartierul general al batalionului naţionalist Dnepr din Zvonetsky, care a primit recent şi întăriri de la mercenari străini”, a declarat Ministerul rus al Apărării.

Aeroportul din orașul Dnipro și infrastructura din apropiere au fost distruse de către bombardamente

Reznichenko a declarat pe Telegram că a avut loc şi un atac asupra aeroportului din oraşul Dnipro. „Aeroportul în sine a fost distrus, la fel şi infrastructura din apropiere, iar rachetele zboară continuu”, a spus Reznichenko.

Reznichenko a declarat, anterior, că un atac asupra oraşului Dnipro a rănit o persoană şi că rachetele au provocat un incendiu care a fost, în cele din urmă, stins. O rachetă a lovit, de asemenea, o clădire din districtul Pavlograd, a adăugat el.

Serghei Gaidai, guvernatorul din Luhansk, o regiune estică ce se învecinează cu Rusia, a scris, anterior, pe Telegram că o şcoală şi o clădire de locuinţe au fost lovite în oraşul Sievierodonetsk. „Din fericire, nu există victime”, a spus Gaidai.

Cu toate acestea, Reuters nu a putut confirma imediat rapoartele.

Exit mobile version