• Sănătatea lor ar putea fi pusă în pericol, deoarece nivelul de radiații este ridicat în acea zonă.
  • Nivelul de radiații din acea zonă a ajuns să fie de 50 de ori mai mare decât nivelul care ar fi trebuit să existe în mod normal.
  • Rușii au săpat tranșee prin Pădurea Roșie, loc ce a devenit extrem de radioactiv.

Rușii au contaminat împrejurimile centralei de la Cernobîl, luând „cu mâinile goale” material radioactiv și împrăștiindu-l în jurul acesteia. Sănătatea lor ar putea fi pusă în pericol, deoarece nivelul de radiații este ridicat în acea zonă.

Controlul asupra centralei de la Cernobîl a fost câștigat de către ruși care, fără să țină cont de pericolul la care se expun, au împrăștiat, „cu mâinile goale”, material radioactiv în jurul centralei nucleare. Anagajații centralei au povestit cum soldații și-au pus sănătatea în pericol, conform The Telegraph.

Armata ucraineană a făcut publice imagini surprinse cu ajutorul unei drone care arată că rușii au săpat tranșee prin Pădurea Roșie, loc ce a devenit extrem de radioactiv, în urma incendiilor care au fost provocate de invadatori în acea zonă.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
EMMA STONE ÎȘI DEZVĂLUIE NUMELE REAL
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE

Rușii s-au expus și pericolului creat de fumul radioactiv

Mai mult decât atât, relatează CNN, nivelul de radiații din acea zonă a ajuns să fie de 50 de ori mai mare decât nivelul care ar fi trebuit să existe în mod normal. De asemenea, dovezile au arătat că un incendiu a avut loc în acea zonă, motiv pentru care fumul radioactiv și praful au pus și mai mult în pericol rușii care se aflau în împrejurimi.

„Este o nebunie, într-adevăr. Chiar nu am nicio idee de ce au făcut asta. Dar putem vedea că au intrat acolo, soldații care s-au dus acolo, s-au întors aici și nivelul de radiații a crescut”, a declarat ministrul ucrainean al Energiei, German Galushchenko, pentru CNN, despre contaminarea intenționată provocată de către rușii veniți în Ucraina.

„Fumul nuclear nu este limitat de granițe. Poate ajunge în Europa de Est, în Europa Centrală și chiar în Marea Britanie. Pericolul de contaminare nucleară a Europei este foarte mare, în timp ce Rusia continuă acest război”, a declarat Petro Poroșenko, fostul președinte al Ucrainei, despre posibilele dezastre ce pot lua naștere în urma unei noi explozii la Cernobîl.