Putin a trimis fregata „Amiral Gorșkov” , înarmată cu rachete de croazieră hipersonice Zircon, într-o călătorie îndelungată în Oceanul Atlantic

8345286 22.12.2022 Russian President Vladimir Putin attends a news conference following a meeting of the State Council on implementing the youth policy in current conditions, at the Kremlin in Moscow, Russia. Sergey Guneev / Sputnik

Preşedintele rus Vladimir Putin a participat miercuri la lansarea la apă a unei fregate înarmate cu noile rachete hipersonice de croazieră Zircon, despre care a afirramat că sunt unice în lume, scrie Reuters.

,,De această dată nava este echipată cu cel mai nou sistem de rachete hipersonice – Zircon -, care nu are analog” , a declarat Putin într-o videoconferinţă cu ministrul apărării Serghei Şoigu şi cu Igor Krohmal, comandantul fregatei ,,Amiralul Flotei Uniunii Sovietice Gorşkov” .

,,Vreau să urez echipajului navei succes în serviciul lor pentru binele Patriei” , a mai spus liderul de la Kremlin.

Ministrul Şoigu, care a precizat că fregata va naviga prin Oceanul Atlantic, Oceanul Indian şi Marea Mediterană, a subliniat că rachetele hipersonice Zircon pot învinge orice sistem de apărare antirachetă, putând atinge o viteză de nouă ori mai mare decât a sunetului şi având o rază de acţiune de peste 1000 de kilometri.

Rusia, China şi SUA sunt angajate în prezent într-o competiţie a armelor hipersonice, menţionează Reuters.

Exit mobile version