• Lui Vladimir Putin îi plac orașele-fantomă.
  • Orașul Groznîi, capitala Ceceniei, a fost măcelărit în 2000.
  • Ramzan Kadîrov, soldatul și vasalul lui Putin, a intrat pe listele de sancțiuni ale UE și SUA, care îi vizau pe apropiații președintelui Rusiei.

Exploziile puternice de lângă Kiev, bombardamente și raidurile aeriene, schimburile de focuri și tancurile scoase pe străzi, aceste scenarii care au acaparat mapamondul în ultimele zile, nu îi sunt străine lui Vladimir Putin.

Ele aduc aminte de episodul din februarie 2000, cu Vladimir Putin la cârma Rusiei, din orașul cecen, Groznîi, care a fost, pur și simplu, măcelărit. ONU descria, la acea vreme, capitala Ceceniei, ca fiind „cel mai distrus oraș de pe pământ”.

Groznîi este centrul și mândria comunității cecene, din Sudul Federeției Ruse, în mijlocul rutelor dintre Marea Caspică și Marea Neagră. Aici, clanul Kadîrov s-a confundat cu istoria războaielor de emancipare a cecenilor.

Recomandări

ALICIA KEYS E NOMINALIZATĂ LA TONY AWARDS
O GENERAȚIE DE SINGURATICI
MENIU A LA GREC
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE

Akhmad Kadîrov, fostul lider al cecenilor, asasinat în 2003

Akhmad Kadîrov, fostul lider al cecenilor, asasinat în 2003, este cel care a luptat împotriva Rusiei în Primul Război Cecen, între 1994-1996. Atât el, cât și fiul său, Ramzan Kadîrov, au schimbat tabăra, în 1999, la începutul celui de-al Doilea Război Cecen.

Ambele războaie au generat pierderi și costuri masive pentru armata Rusiei și pentru forțele sale de securitate.

Astăzi, în mod paradoxal, Ramzan Kadîrov, actualul lider al regiunii Cecenia, a devenit omul de încredere și aliatul lui Vladimir Putin. Pus la adăpost sub umbrela puterii de la Moscova, acesta s-a descris deseori drept „soldatul de pe front” al lui Putin și executantul misiunilor speciale.

Numele Ramzan Kadîrov este asociat și cu asasinarea lui Boris Nemțov, unul dintre cei mai importanți rivali politici ai lui Putin. Totodată, Kadîrov a intrat pe listele de sancțiuni ale UE și SUA, care îi vizau pe apropiații președintelui Rusiei.

Sâmbătă, douăzeci și șase februarie, Kadîrov s-a poziționat, fără drept apel, de partea președintelui rus. A transmis că luptătorii ceceni sunt prezenți și luptă în Ucraina.

„Aș dori să dau un sfat actualului președinte ucrainean, Volodimir Zelenski, înainte de a deveni fostul președinte al Ucrainei, să se grăbească și să-l sune pe președintele nostru, comandantul-șef Vladimir Putin și să își ceară iertare pentru că nu l-a sunat mai devreme. Trebuie să facă acest pas pentru a salva Ucraina, o republică frumoasă și poporul ucrainean. Să ceară iertare și să acceptă toate condițiile pe care Rusia le pune. Acum este cel mai bun lucru pe care îl poate face.”, spune Kadîrov.

Soarta Ucrainei, în cazul invadării de către Rusia, a fost anticipată, încă din ianuarie, de premierul britanic, Boris Johnson.

„Orice invazie, orice invazie de orice fel, de orice dimensiune, în Ucraina nu va fi fără costuri. Vor exista victime. Și cred că oamenii din Rusia trebuie să înțeleagă că ar putea fi noua lor Cecenie”, declara premierul britanic, în luna ianuarie 2022.