- Serghei Narîşkin, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), a citat informaţii nepublicate care, potrivit acestuia, arată că Statele Unite şi Polonia, aliaţi în cadrul NATO, complotează pentru a restabili controlul polonez asupra unei părţi din vestul Ucrainei.
- Polonia a stăpânit unele teritorii care, acum, fac parte din Ucraina în diferite momente din trecut, cel mai recent între cele două războaie mondiale. Vestul Ucrainei, inclusiv oraşul Liov, a fost absorbit de Uniunea Sovietică la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
- Unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat, săptămâna aceasta, că Ucraina se îndreaptă spre o prăbuşire în mai multe state din cauza a ceea ce el a considerat a fi o încercare a SUA de a folosi Kievul pentru a submina Rusia.
Şeful spionajului extern al Rusiei a acuzat, joi, Statele Unite şi Polonia că au complotat pentru a obţine o sferă de influenţă în Ucraina, cel mai puternic semnal al Moscovei că războiul s-ar putea încheia cu împărţirea forţată a Ucrainei între Occident şi Rusia.
Serghei Narîşkin, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), a citat informaţii nepublicate care, potrivit acestuia, arată că Statele Unite şi Polonia, aliaţi în cadrul NATO, complotează pentru a restabili controlul polonez asupra unei părţi din vestul Ucrainei, scrie agenţia de presă Reuters.
„Potrivit informaţiilor primite de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei, Washingtonul şi Varşovia lucrează la planuri pentru a stabili un control militar şi politic strâns al Poloniei asupra posesiunilor sale istorice din Ucraina”, a declarat Narîşkin într-o declaraţie rară publicată de SVR.
Polonia a stăpânit unele teritorii care acum fac parte din Ucraina în diferite momente din trecut, cel mai recent între cele două războaie mondiale. Vestul Ucrainei, inclusiv oraşul Lviv, a fost absorbit de Uniunea Sovietică la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
SVR a declarat că Statele Unite discută cu Polonia un plan conform căruia forţele poloneze de „menţinere a păcii” fără mandat NATO ar intra în părţi din vestul Ucrainei unde şansele unei confruntări cu forţele ruseşti sunt reduse.
SVR, care, după căderea Uniunii Sovietice în 1991, a preluat majoritatea responsabilităţilor de spionaj extern ale KGB-ului din epoca sovietică, nu a publicat dovezile sale, iar Reuters nu a putut să le verifice. Ministerul polonez de Externe nu a fost disponibil imediat pentru a comenta, joi, comentariile lui Narîşkin.
Polonia este unul dintre cei mai puternici susţinători ai Ucrainei în rezistenţa acesteia la invazia Rusiei, trimiţând arme peste graniţă şi primind aproximativ trei milioane de refugiaţi ucraineni.
Un important deputat rus, senatorul Andrei Klimov, vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri externe a Consiliului Federaţiei, a declarat, de asemenea, joi, că Polonia plănuieşte să stabilească controlul asupra unei părţi a Ucrainei. El nu a oferit nicio dovadă pentru această afirmaţie.
Unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui rus, Vladimir Putin, a declarat, săptămâna aceasta, că Ucraina se îndreaptă spre o prăbuşire în mai multe state din cauza a ceea ce el a considerat a fi o încercare a SUA de a folosi Kievul pentru a submina Rusia.
Autor: Iulian Moșneagu