• Bilanțul morților în urma unui atac cu rachete rusești asupra blocurilor din orașul Zaporojie, situat în sudul Ucrainei, a crescut vineri la 11.
  • Peste 15 persoane date dispărute, potrivit ultimului bilanţ al Serviciului de stat de urgenţă al Ucrainei.
  • Echipele de salvare au scos vineri de sub dărâmături cadavrele a opt persoane, pe lângă cele trei care au fost recuperate joi.

Orașul Zaporojie, centrul administrativ al regiunii Zaporojie din sudul Ucrainei, a fost ținta a trei atacuri puternice ale forțelor rusești în ultimele 24 de ore.

Vineri dimineaţă a fost vizat de „drone kamikaze”  de fabricaţie iraniană, iar joi, atacurile soldându-se cu cel puţin 11 morţi şi peste 15 persoane date dispărute, potrivit ultimului bilanţ al Serviciului de stat de urgenţă al Ucrainei, citat AP.

Echipele de salvare au scos vineri de sub dărâmături cadavrele a opt persoane, pe lângă cele trei care au fost recuperate joi.

Operaţiunile de căutare şi salvare au fost desfăşurate şi în cursul nopţii şi continuă şi în prezent, mai multe persoane fiind recuperate în viaţă.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

,,Ştim despre 11 morţi pentru moment. Încă cel puţin 15 persoane sunt dispărute. Transmit sincere condoleanţe familiilor şi prietenilor victimelor” , a declarat secretarul Consiliului municipal Andrii Kurtev pe Telegram.

Atacurile cu rachete asupra oraşului Zaporojie de joi au lovit două clădiri dintr-o zonă rezidenţială.

Rusia a lansat rachete S-300 asupra Zaporojie

Kirilo Timoşenko, şeful adjunct al cancelariei prezidenţiale, a indicat că Rusia a bombardat centrul oraşului Zaporojie cu rachete S-300.

,,Bombardamentele au fost efectuate se pare cu un sistem de rachete sol-aer S-300. Rachetele au căzut în centrul oraşului” , a scris el într-un mesaj pe Telegram.

Autorităţile ucrainene au raportat joi două atacuri cu rachete asupra acestui oraş din sudul ţării, centru administrativ al regiunii unde se află cea mai mare centrală nucleară din Europa.

În primul atac, armata rusă a lansat şapte rachete, lovind clădiri rezidenţiale, dintre care două imobile cu mai multe etaje au fost distruse.

Forţele ruse au atacat şi vineri Zaporojie, dar de data aceasta, pentru prima oară, cu drone de fabricaţie iraniană, după cum a declarat şeful administraţiei militare regionale Oleksandr Staruh. Potrivit lui, au fost vizate obiective de infrastructură civilă şi cel puţin o persoană a fost rănită, conform informaţiilor preliminare.