• Invazia Ucrainei de către Rusia, principalul furnizor de gaze al Europei, a împins preţurile deja ridicate ale energiei la niveluri record şi a pus UE în misiunea de a reduce dependenţa de combustibilii fosili ruşi prin creşterea importurilor din alte ţări şi prin extinderea energiei regenerabile.
  • Platforma nou-formată de reprezentanţi ai Comisiei şi ai ţărilor UE s-a reunit joi şi va pune în comun cererile ţărilor şi va coordona negocieerile cu principalii furnizori de gaze şi GNL.
  • UE s-a angajat să renunţe la combustibilii din Rusia până în 2027 şi va dezvălui în luna mai un plan detaliat în acest sens.

Uniunea Europeană a lansat o platformă care permite ca ţările să cumpere în comun gaze şi gaze naturale lichefiate, în încercarea de a reduce dependenţa de combustibilii ruseşti şi de a se proteja împotriva şocurilor de aprovizionare, anunţă Reuters.

Invazia Ucrainei de către Rusia, principalul furnizor de gaze al Europei, a împins preţurile deja ridicate ale energiei la niveluri record şi a pus UE în misiunea de a reduce dependenţa de combustibilii fosili ruşi prin creşterea importurilor din alte ţări şi prin extinderea energiei regenerabile.

Liderii ţărilor UE au aprobat, în cadrul unui summit desfăşurat luna trecută, achiziţia comună de gaze, lucru pe care membri printre care Spania şi Grecia îl solicitaseră, pentru a oferi un tampon împotriva unor potenţiale întreruperi ale aprovizionării. Rusia furnizează 40% din gazul UE.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

UE cumpără gaze la comun printr-o platformă

Platforma nou-formată de reprezentanţi ai Comisiei şi ai ţărilor UE s-a reunit joi şi va pune în comun cererile ţărilor şi va coordona negocieerile cu principalii furnizori de gaze şi GNL.

Sistemul este voluntar, iar ţările nu sunt obligate să participe la el. Obiectivul este de a utiliza influenţa UE de cel mai mare cumpărător de gaze din lume pentru a atrage aprovizionarea „la preţuri stabile care să reflecte previzibilitatea şi dimensiunea pieţei comune a UE”, a declarat Comisia Europeană.

Preţurile europene la gaz au crescut la niveluri record după ce Rusia a lansat ceea ce numeşte o „operaţiune militară specială” în Ucraina, iar analiştii au avertizat că dacă Europa se grăbeşte să cumpere volume mari de GNL din alte ţări decât Rusia, ţările mai sărace s-ar putea confrunta cu dificultăţi în a-şi permite aprovizionarea de care au nevoie.

Uniunea Europeană se luptă să scape de dependeța de gazele rusești

UE s-a angajat să renunţe la combustibilii din Rusia până în 2027 şi va dezvălui în luna mai un plan detaliat în acest sens.

În prezent, depozitele de gaz ale UE sunt pline în proporţie de 26%. Ţările negociază o lege care să le impună să umple depozitele la cel puţin 90% din capacitate până la 1 noiembrie în fiecare an, începând din 2023, şi la 80% în acest an, unele state fiind preocupate de modul în care vor împărţi costurile aferente.

Comisia a declarat că platforma va sprijini, de asemenea, cumpărarea de hidrogen, în condiţiile în care UE încearcă să treacă în viitor de la gazele fosile la gaze cu emisii reduse de dioxid de carbon pentru a-şi îndeplini obiectivele privind schimbările climatice.