VIDEO. LIVE UPDATE. 396 zile de invazie rusă. Ucraina: Rusia „a luat Belarus ca ostatic nuclear”

UPDATE ORA 23.00

Starea de asediu în Kiev va începe cu o oră mai târziu, începând din această noapte

Astfel, de duminică, starea de asediu va începe la miezul nopții și nu la ora 23.00, conform unui anunț făcut de primarul Kievului, Vitalii Klitschko pe 17 martie, notează The Kyiv Independent.

Starea de asediu se va încheia la aceeași oră ca și până acum, la 5 dimineața. În acest timp, locuitorilor fără permise speciale le este interzis să se afle în afara locuințelor lor sau să se deplaseze în oraș pe jos sau cu orice mijloc de transport.

În conformitate cu aceste modificări, care au intrat în vigoare în aceeași zi în care Ucraina intră în ora de vară, transportul suprateran va funcționa acum o oră în plus, până la ora 23:30, în timp ce sistemul de metrou al orașului va funcționa până la ora 23:00.

Alcoolul va putea fi cumpărat în magazine până la ora 21.00, cu două ore mai târziu decât limita anterioară.

Aceeași modificare a orelor de stingere a fost făcută și în regiunea Kiev, în timp ce în regiunea Herson, stingerea va începe acum de la ora 20.00.

UPDATE ORA 22.00

Forțele de Apărare ucrainene anunță că au respins peste 50 de atacuri rusești în sectoarele Liman, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, în raportul de seara zilei de duminică, 26 martie.

„Inamicul își concentrează principalele eforturi pe desfășurarea de acțiuni ofensive pe direcțiile Liman, Bahmut, Avdiivka și Mariinka. Datorită acțiunilor profesioniste și coordonate, apărătorii noștri au respins mai mult de 50 de atacuri inamice”, se arată în comunicat.

În ultima zi, Aviația Forțelor de Apărare a efectuat trei lovituri împotriva trupelor rusești. Au fost lovite zonele de concentrare a personalului inamic și a echipamentelor militare.

Unitățile ucrainene de rachete și artilerie au lovit trei zone de concentrare a invadatorilor, o stație de război electronic și un depozit de muniții rusești.

Armata rusă a efectuat în timpul zilei, o lovitură cu rachete și 16 lovituri aeriene, precum și mai mult de 10 atacuri cu sisteme de rachete cu lansare multiplă.

UPDATE ORA 21.00

Patru persoane grav rănite în Herson, în urma exploziei unor mine de teren

Guvernatorul regiunii Kherson, Oleksandr Prokudin, a transmis, duminică, faptul că în urma a două explozii separate de mine pe câmpurile din apropierea satelor Ishchenka, Ivanivka și Kostyrka, în sudul regiunii Herson, patru persoane au fost grav rănite și spitalizate, potrivit The Kyiv Independent.

Prokudin a avertizat civilii să nu viziteze pădurile, câmpurile și malurile râurilor care nu au fost încă inspectate de geniști.

Minele și alte muniții neexplodate rămân o problemă majoră în părțile Ucrainei care acum revin încet la viața normală după război și ocupație.

Teritoriul regiunii Herson de pe malul vestic al râului Dnipro, eliberat de forțele ucrainene în noiembrie, a fost scena unor lupte grele și a unei rate ridicate de minare, deoarece Rusia spera inițial să fortifice și să dețină zona.

UPDATE ORA 20.00

Casa Albă transmite că nu sunt semne că Putin a dat ordin să se amplaseze arme nucleare în Belarus

Întrebat despre promisiunea președintelui rus Vladimir Putin de a amplasa arme nucleare tactice în Belarus, coordonatorul de comunicare strategică al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, a declarat că „va trebui să urmărim și să vedem unde se ajunge”, potrivit CNN.

„Nu am văzut niciun indiciu cum că și-a respectat această promisiune sau că a mutat vreo armă nucleară”, a declarat Kirby pentru Margaret Brennan la emisiunea „Face The Nation” de la CBS.

Declarațiile reprezentantului de la Casa Albă vin după ce Vladimir Putin a declarat, sâmbătă, că va amplasa arme nucleare tactice în țara vecină Belarus. Putin a adăugat că forțele sale vor păstra controlul asupra oricăror arme pe care le-ar staționa acolo.

UPDATE ORA 19.00

Rusia raportează un atac cu dronă ucraineană în regiunea Tula

Autoritățile ruse au declarat că duminică a avut loc un atac cu o dronă ucraineană asupra orașului Kireyevsk din regiunea rusă Tula, a anunțat agenția de presă de stat TASS.

Vehiculul aerian fără pilot (UAV) era de tipul Tu-141 Swift și ar fi fost umplut cu explozibili. Atacul a rănit trei persoane și a avariat clădiri rezidențiale din zonă.

Explozia a avut loc departe de granița dintre Rusia și Ucraina, ceea ce a generat îngrijorări cu privire la o posibilă escaladare, având în vedere că Moscova ar putea considera această acțiune drept o încălcare a integrității sale teritoriale.

Orlando Bloom a vizitat copiii din Ucraina

Actorul Orlando Bloom, cunoscut pentru rolurile sale din „Stăpânul inelelor” și „Pirații din Caraibe” , a vizitat Ucraina, sâmbătă. Bloom a petrecut timp la Centrul pentru copii Spilno din Kiev, sprijinit de UNICEF, scrie presa internațională.

Aceasta a fost a doua vizită a lui Bloom în această țară din 2016, când a călătorit în estul Ucrainei, vizitând Sviatohirsk, Sloviansk, Kramatorsk și Mariupol.

„Nu m-aș fi așteptat niciodată ca războiul să se fi intensificat în întreaga țară de când am fost acolo” , a scris el pe Instagram.

„Dar astăzi, am avut norocul să aud râsetele copiilor la un centru Spilno, sprijinit de UNICEF, un spațiu sigur, cald și hrănitor pentru copii care se joacă, învață și primesc sprijin psihosocial. ”

UPDATE ORA 18.00

Secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei reacționează duminică la anunțul președintelui Putin privind desfășurarea de arme nucleare „tactice” pe teritoriul vecinului și aliatului său, scrie Le Figaro.

„Kremlinul a luat Belarus ca ostatic nuclear ”, a scris duminică pe Twitter secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei, Oleksiy Danilov. Acest mesaj vine ca reacție la anunțul președintelui Vladimir Putin privind desfășurarea de arme nucleare „tactice” pe teritoriul aliatului său.

Vladimir Putin a declarat sâmbătă că are acordul de la Minsk pentru a desfășura aceste arme în Belarus, țară situată la porțile Uniunii Europene și condusă din 1994 de Alexandru Lukașenko, cel mai apropiat aliat al său. Această știre „maximizează nivelul de percepție negativă și de respingere publică a Rusiei și a domnului Putin în societatea belarusă ”, avansează Oleskïï Danilov, afirmând că această decizie este un „ pas spre destabilizarea internă a țării ”.

Oficialii ruși au emis în mod repetat amenințări subțiri de folosire a armelor nucleare în Ucraina dacă conflictul se intensifică semnificativ. Cu toate acestea, dacă Belarus nu participă direct la conflictul din Ucraina, Moscova și-a folosit teritoriul pentru a-și desfășura ofensiva asupra Kievului anul trecut sau pentru a efectua bombardamente, potrivit autorităților ucrainene.

Vladimir Putin și-a motivat decizia de sâmbătă prin dorința Regatului Unit de a trimite muniție cu uraniu sărăcit în Ucraina, după cum a menționat recent un oficial britanic.

UPDATE ORA 17.00

Bilanțul morților în urma bombardamentelor ruse în Zaporojie a ajuns la doi

Cea de a doua victimă al atacului cu rachete din 22 martie a murit la spital, a anunțat presa ucraineană, citând administrația militară din regiunea Zaporojie, potrivit The Guardian.

Persoana decedată, un bărbat născut în 2004, a suferit un traumatism cranio-cerebral. El se număra printre cele 33 de persoane rănite după bombardamentul asupra două blocuri de locuințe.

O persoană a murit în spital din cauza rănilor suferite imediat după atac.

Zaporojie a fost supusă unor atacuri frecvente de la începutul invaziei la scară largă. În toamnă, Rusia a declarat anexarea ilegitimă a regiunii Zaporojie, alături de regiunile Herson, Donețk și Luhansk.

O parte din regiunea Zaporojie se află sub ocupație, dar forțele ruse nu au reușit să captureze întreaga regiune.

UPDATE ORA 16.00

Ucraina cere o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu șantajul nuclear al Kremlinului

Ucraina a solicitat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite în urma anunțului Rusiei că va amplasa arme nucleare tactice în Belarus.

Ministerul ucrainean de Externe a declarat: Ucraina se așteaptă la acțiuni eficiente pentru a contracara șantajul nuclear al Kremlinului din partea Marii Britanii, Chinei, Statelor Unite și Franței… Cerem ca o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU să fie convocată imediat în acest scop.

UPDATE ORA 15.00

Retorica nucleară a Rusiei este periculoasă și iresponsabilă”

NATO a criticat Rusia pentru retorica sa nucleară periculoasă și iresponsabilă”, la o zi după ce președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarus, relatează Reuters.

Un purtător de cuvânt al NATO a declarat duminică:

NATO este vigilentă și monitorizăm îndeaproape situația. Nu am observat nicio schimbare în poziția nucleară a Rusiei care să ne determine să ne ajustăm propria poziție. Referirea Rusiei la partajarea nucleară a NATO este total înșelătoare. Aliații NATO acționează cu respectarea deplină a angajamentelor lor internaționale. Rusia și-a încălcat în mod constant angajamentele privind controlul armelor, cel mai recent suspendându-și participarea la Noul Tratat START”.

UPDATE ORA 14.00

Fostul editor al televiziunii ruse de stat Marina Ovsyannikova, care în 2022 a întrerupt o emisiune de știri în direct în care denunța războiul din Ucraina, a declarat că fiul ei a numit-o trădătoare pentru acțiunile sale, adăugând că s-ar putea să nu se mai poată întoarce niciodată în Rusia.

Născută în Ucraina, Ovsyannikova, care era editor la Channel One, a dat buzna în platoul de știri de noapte în martie 2022 strigând: Opriți războiul. Nu războiului.

UPDATE ORA 13.00

O propunere de a trimite 12 elicoptere Mi-24 în Ucraina va fi supusă aprobării în cadrul următoarei sesiuni a guvernului din Macedonia de Nord, a declarat ministrul Apărării Slavjanka Petrovska, după cum relatează presa locală Nezavisen, citată de Kyiv Indepedent.

Petrovska declară că decizia nu va afecta pregătirea de luptă a armatei macedonene de Nord, deoarece „echipamentul se află deja la sfârşitul perioadei de utilizare, conform planurilor de modernizare”, conform mass-media.

„Toate echipamentele care au fost donate până acum au legătură cu solicitarea autorităţilor ucrainene, care sunt capabile să le folosească, dar şi să le întreţină”, a declarat Petrovska, mai arată sursa menţionată. 

UPDATE ORA 12.00

Consilierul prezidențial ucrainean Mykhaylo Podolyak l-a acuzat pe Vladimir Putin că încalcă tratatul de neproliferare nucleară și că recurge la tactici de sperietură.

Sâmbătă, Putin a anunțat că Rusia va amplasa arme nucleare tactice în țara vecină și aliată Belarus fără a încălca acordurile noastre internaționale privind neproliferarea nucleară, relatează Agenția France-Presse.

UPDATE ORA 11.00

Rusia a acuzat sâmbătă Azerbaidjanul că a încălcat armistiţiul negociat de Moscova care a pus capăt războiului din 2020 cu Armenia, lăsându-şi trupele să treacă peste linia de demarcaţie.

Moscova a precizat că forţele ruse de menţinere a păcii iau măsuri menite să prevină escaladarea… şi provocările reciproce.

Anterior, sâmbătă, Ministerul Apărării din Azerbaidjan a declarat că a preluat controlul asupra unor drumuri auxiliare din regiunea sa separatistă Nagorno-Karabah, majoritar armeană, pentru care a purtat două războaie cu Armenia.

Ministerul a declarat că măsurile de control necesare au fost implementate de unităţile armatei azere pentru a preveni utilizarea drumurilor de pământ de la nord de Lachin pentru aprovizionarea cu arme din Armenia.

UPDATE ORA 10.00

Rusia și China nu creează o alianță militară

Rusia și China nu creează o alianță militară, a declarat președintele rus, Vladimir Putin, într-un interviu televizat difuzat duminică, precizând că cooperarea militară dintre cele două țări este transparentă, relatează agențiile de presă.

Putin a mai spus că puterile occidentale construiesc o nouă axă, care seamănă oarecum cu alianța dintre Germania și Japonia din al doilea război mondial.

UPDATE ORA 09.00

Directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, se va deplasa la sfârșitul lunii martie la centrala nucleară din regiunea Zaporojie, în sudul Ucrainei, a anunțat sâmbătă agenția într-un comunicat.

Grossi, cel mai înalt oficial din cadrul agenției de supraveghere nucleară a Națiunilor Unite, va evalua direct situația gravă a siguranței și securității nucleare de la această instalație, au precizat oficialii.

UPDATE ORA 08.00

Rusia a încheiat un acord cu țara vecină Belarus pentru amplasarea de arme nucleare tactice pe teritoriul său, a declarat sâmbătă președintele Vladimir Putin, citat de agenția de presă Tass. O astfel de acțiune nu ar încălca acordurile de neproliferare nucleară, a declarat Putin, adăugând că Statele Unite au amplasat arme nucleare pe teritoriul aliaților europeni. Departamentul american al apărării a declarat sâmbătă, după anunțul Moscovei, că nu există indicii că Rusia se pregătește să folosească arme nucleare.

UPDATE ORA 07.00

Viceministrul ucrainean al apărării, Hanna Maliar, a intrat pe Facebook pentru a-i îndemna pe ucraineni să nu discute în mod deschis detalii despre viitoarea ofensivă a țării. În transmisiunile în direct, nu puneți întrebări experților în genul cum decurge contraofensiva?, nu scrieți bloguri sau postări pe această temă și nu discutați deloc public planurile militare ale armatei noastre. Avem un singur plan strategic – să eliberăm toate teritoriile noastre. Iar în ceea ce privește detaliile – acesta este pur și simplu un secret militar, a scris Maliar.

UPDATE ORA 06.00

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică a ONU va vizita săptămâna viitoare centrala nucleară ucraineană Zaporojie pentru a evalua situația gravă de securitate de acolo, a declarat AIEA. Rafael Grossi a declarat într-o declarație că pericolele de securitate nucleară și de siguranță la centrala deținută de Rusia sunt prea evidente.

UPDATE ORA 05.00

Rusia a tras sâmbătă asupra unui punct de livrare de ajutoare umanitare din orașul Herson, rănind doi civili, potrivit armatei ucrainene. Oleksandr Prokudin, șeful administrației militare regionale din Herson, a declarat: Ocupanții ruși continuă să bombardeze locurile în care civilii primesc ajutoare.

UPDATE ORA 04.00

Comandantul suprem al armatei ucrainene a declarat că forțele sale resping trupele rusești în bătălia lungă și crâncenă pentru orașul Bakhmut. Separat, Ministerul britanic al Apărării a declarat că asaltul rusesc de luni de zile asupra orașului a eșuat, în principal ca urmare a pierderilor grele de trupe. Serviciile de informații militare britanice au declarat, de asemenea, că Rusia pare să treacă la o strategie defensivă în estul Ucrainei, a relatat Associated Press.

UPDATE ORA 03.00

Compania petrolieră rusă Gazprom a redus cu 15% exporturile de gaze către UE prin Ucraina, relatează Kyiv Independent. Pe 24 martie, Gazprom a înregistrat un flux de tranzit de gaze de 42,5 milioane de metri cubi. O zi mai târziu, volumul a scăzut la 36,2 milioane de metri cubi.

UPDATE ORA 02.00

Președintele SUA, Joe Biden, și premierul canadian, Justin Trudeau, au afișat un front unit împotriva regimurilor autoritare, Biden vizitând capitala canadiană la câteva zile după ce liderii Chinei și Rusiei au avut un summit la Moscova. Reuters a relatat că imaginile cu Biden și Trudeau stând unul lângă altul la Ottawa vineri, anunțând acorduri, inclusiv în domeniul semiconductorilor și al migrației, au reprezentat un contrapunct față de scena de la Moscova de acum câteva zile.

UPDATE ORA 01.00

Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, a vorbit la telefon cu Putin și i-a mulțumit acestuia pentru atitudinea pozitivă în ceea ce privește prelungirea acordului privind cerealele din Marea Neagră, a anunțat sâmbătă președinția turcă. Aceasta a precizat că cei doi lideri au discutat despre măsurile de îmbunătățire a relațiilor turco-ruse, precum și despre evoluțiile privind războiul din Ucraina, și că Erdoğan a exprimat importanța încheierii conflictului prin negocieri cât mai curând posibil, potrivit Reuters.

Știrea inițială

Volodimir Zelenski a afirmat, sâmbătă, într-un nou discurs, că Rusia nu reuşeşte să „înrobească spiritual” poporul ucrainean şi că Ucraina face totul posibil „pentru ca revanşismul rus să piardă în fiecare element al agresiunii sale” , scrie presa străină.

„O altă săptămână de apărare aproape s-a terminat, încă o săptămână în care Ucraina a devenit mai puternică. Şi în care inamicul a devenit şi mai izolat, şi mai deznădăjduit.

Săptămâna aceasta avem o decizie cu privire la noile pachete de sprijin pentru apărare din Statele Unite, Lituania, Finlanda şi Germania. Parlamentul suedez a aprobat deja cel de-al 11-lea pachet de sprijin pentru apărare pentru Ucraina. Există un pachet de securitate şi acorduri puternice cu Japonia – îi mulţumesc încă o dată prim-ministrului Kishida pentru vizita productivă.

Despre ajutorul internațional

,,Am primit 1,5 miliarde de euro în asistenţă macrofinanciară de la Uniunea Europeană – fondurile sunt deja în conturile Băncii Naţionale. Guvernul croat a adoptat un program pentru tratarea şi reabilitarea războinicilor noştri răniţi. Grecia s-a alăturat grupului de parteneri care lucrează la înfiinţarea Tribunalului Special.

De asemenea, avem progrese în apărarea justiţiei istorice pentru ucraineni: Islanda a recunoscut foametea Holodomor drept genocid al poporului ucrainean” , a spus preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Pas cu pas, facem totul posibil şi peste tot pentru ca revanşismul rus să piardă în fiecare element al agresiunii sale împotriva Ucrainei şi a libertăţii naţiunilor în general. Rusia trebuie să piardă pe câmpul de luptă, în economie, în relaţiile internaţionale şi în încercările sale de a înlocui adevărul istoric cu nişte mituri imperiale. Kremlinul pierde în eforturile sale de a înrobi spiritual poporul nostru. Înfrângerea pe scară largă a Rusiei va reprezenta o garanţie de încredere împotriva noilor agresiuni şi crize” , a mai afirmat el.

Guvernul ucrainean a luat mai multe decizii importante în cursul săptămânii, a precizat Volodimir Zelenski.

Despre reconstrucția postbelică și despre dronele pentru armată

,,În special, aş dori să remarc decizia care intensifică producţia de drone. În general, anul acesta vor fi folosite cel puţin 20 de miliarde UAH pentru a cumpăra drone pentru trupele noastre. Şi aceasta nu este limita. Există şi noi decizii în ceea ce priveşte reconstrucţia. Gama de nevoi este foarte largă. Oriunde am fost săptămâna aceasta, solicitările necesită resurse semnificative. Vom găsi aceste resurse. Regiunea Herson, regiunea Harkiv, regiunea Doneţk şi orice altă regiune afectată de ostilităţi vor reveni la viaţa obişnuită” .

Despre pedeapsa pentru Rusia

„Aş dori să menţionez separat cooperarea cu Curtea Penală Internaţională. Săptămâna aceasta a dat Ucrainei un acord pentru deschiderea biroului Curţii Penale Internaţionale. Atât la sistemul nostru de justiţie naţional, cât şi la nivel internaţional, facem totul pentru ca criminalii de război ruşi să dea socoteală pentru fiecare atac asupra Ucrainei, asupra poporului nostru” , a mai spus liderul de la Kiev.​

Exit mobile version