• Zeci de persoane au fost reţinute de poliţie în Rusia pentru acţiuni de comemorare a unui an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina.
  • La Moscova, cel puţin trei persoane care au depus flori la un monument dedicat poetei ucrainene Lesia Ukrainka au fost imediat reţinute de poliţie.
  • Anul trecut, poliţia a reţinut peste 4.300 de persoane la protestele organizate în Rusia împotriva invaziei în Ucraina.

Zeci de persoane au fost reţinute vineri de poliţie în Rusia pentru acţiuni de comemorare a unui an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, în unele cazuri doar pentru depunere de flori, a declarat vineri o organizaţie pentru drepturile omului, potrivit Reuters.

La Moscova, cel puţin trei persoane care au depus flori la un monument dedicat poetei ucrainene Lesia Ukrainka au fost imediat reţinute de poliţie, a declarat centrul pentru drepturile omului OVD-Info.

„Una dintre ele depunea flori la monument, însă în acelaşi moment a fost reţinută de forţele de securitate şi buchetul a fost luat” , a afirmat OVD-Info.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Cel puţin 15 persoane au fost reţinute în timp ce depuneau flori la monumentul scriitorului ucrainean Taras Şevcenko în Sankt Petersburg, a adăugat sursa citată.

Anul trecut, poliţia a reţinut peste 4.300 de persoane la protestele organizate în Rusia împotriva invaziei în Ucraina, potrivit OVD-Info.

Moscova a introdus noi legi aspre care prevăd amenzi sau pedepse cu închisoarea pentru cei care discreditează armata rusă sau critică războiul din Ucraina, pe care îl numeşte o „operaţiune militară specială” .