Volodimir Zelenski mizează în război pe armele trimise din SUA

Zelenski mizează pe ajutorul americanilor. Într-o conferință de presă, acesta a dezvăluit că Antony Blinken și LOYD Austin vor merge astăzi la Kiev. Președintele ucrainean le-a declarat jurnaliștilor că se bazează pe armele americanilor pentru a face față invaziei Rusiei.

„Mâine vom discuta lista armelor de care avem nevoie și calendarul de livrare a acestora. Permiteți-mi să subliniez încă o dată, pe parcursul acestei ultime săptămâni, semnalele, pașii, termenii, cifrele – mă refer la armele furnizate de Statele Unite – totul s-a îmbunătățit”, a susținut Volodimir Zelenski.

Zelenski susține că deține date care arată un potential atac al Rusiei asupra Republicii Moldova, cu încercuirea și blocarea orașelor. Așa că așteaptă ajutorul occidentului. Președintele ucrainean e convins că o discuție directă cu Putin ar fi mai eficientă decât negocierile prin intermediari.

„Iată un răspuns parțial la întrebările dvs. privind atentatele la viața mea. Nu mi-e foarte frică – gărzile mele de corp sunt foarte speriate, vă spun sincer, iar familia mea este îngrozită, ca să fiu complet sincer. În ceea ce privește continuarea subiectului întâlnirii cu președintele Rusiei, eu vreau să opresc războiul și să pun capăt acestuia. Există o cale diplomatică și una militară. Deci, orice persoană cu bun simț alege întotdeauna calea diplomatică”, a declarat președintele Zelenski.

Exit mobile version