Zelenski, despre punerea pe picioare a Ucrainei: A început refacerea drumurilor și a căilor ferate și restabilirea alimentării cu apă, gaz și energie electrică

Zelenski

În ultimul său discurs, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut din nou mai multe arme și mai multe sancțiuni pentru ca războiul din Ucraina să se încheie mai repede. El a precizat că Ucraina încearcă să revină la normalitate prin reconstrucția rețelei de transport, restabilirea alimentării cu apă, gaz și energie electrică și reluarea activităților în unele întreprinderi.

Zelenski a spus în mesajul său de la miezul nopții că pacea va urma odată cu accelerarea impunerii de noi sancțiuni pentru Rusia.

Dacă cineva spune: an sau ani, eu răspund: puteți face războiul mult mai scurt. Cu cât mai multe și cu cât mai repede vom obține toate armele pe care le-am cerut, cu atât mai puternică va fi poziția noastră și cu atât mai repede va veni pacea. Cu cât mai repede vom primi sprijinul financiar pe care l-am solicitat, cu atât mai repede va fi pace. Cu cât mai repede lumea democratică va recunoaște că embargoul petrolier împotriva Rusiei și blocarea completă a sectorului său bancar sunt pași necesari spre pace, cu atât mai repede se va încheia războiul. Așadar, sarcina numărul unu este de a accelera restabilirea păcii”, a spus președintele ucrainean.

Zelenski a vorbit, totodată, despre o revenire la „viața normală” în unele părți ale țării și despre restabilirea rețelelor de gaz, apă și energie electrică.

Restabilirea vieții normale în acele zone și districte în care ocupanții au fost expulzați continuă. Volumul de muncă este cu adevărat uriaș. 918 așezări de diferite dimensiuni, dar la fel de importante pentru noi, pentru Ucraina, au fost deja dezocupate. Efectuăm lucrări de deminare. Restabilim alimentarea cu energie electrică, apă și gaz. Restabilim activitatea poliției, a oficiului poștal, a autorităților de stat și locale”, a informat Zelenski.

El a spus că în Ucraina se reia furnizarea de asistență medicală obișnuită și de urgență, activitatea instituțiilor de învățământ – acolo unde este cu adevărat posibil.

În total, în această zi, trupele rusești au distrus sau deteriorat 1.018 instituții de învățământ din țara noastră”, a precizat Zelenski.

Acesta a informat că, în Ucraina, a început refacerea drumurilor și a căilor ferate.

În special, începând de mâine va fi restabilită legătura feroviară cu Cernigău și Nijyn. Trenurile circulă deja între orașele din regiunea Sumy. Echipele de la Ukravtodor și Ukrzaliznytsia lucrează destul de eficient, iar eu le sunt recunoscător pentru această rapiditate. Pentru că au redat oamenilor sentimentul unei vieți normale, pe care ocupanții au încercat să o distrugă pentru totdeauna”, a spus el.

Zelenski a menționat că, în alte părți ale Ucrainei, patru cincimi din întreprinderile ucrainene s-au întors la lucru în zonele sigure.

El a menționat că rețelele de transport sunt în curs de reconstrucție. Se înregistrează performanțe bune în comerț și servicii. Și toate acestea reprezintă, de asemenea, îndeplinirea sarcinii naționale de accelerare a restabilirii păcii.

Indiferent de situație, în toate orașele și comunitățile în care nu există ocupanți și ostilități, este necesar să restabilim economia la maximum”, a spus Volodimir Zelenski.

În final, el a urat comunității evreiești care sărbătorește Paștele sâmbăta aceasta, „pace, bine și înfrângerea inevitabilă a oricărui rău care amenință libertatea și viața pe pământ.”

Exit mobile version